Asigurarea fortata, taxata dublu17/04/2006 

20 de euro/an pentru a asigura o casa de 20.000 de euro reprezinta pina la dublul a ce se plateste in prezent pentru aceeasi locuinta.

Prima anuala  de 20 de euro este una rezonabila pentru a-ti asigura casa in fata inundatiilor, cutremurelor si a alunecarilor de teren, spun reprezentantii societatilor de asigurare.  Firmele din domeniu s-au asigurat ca nu vor pierde nimic in afacerea asigurarii obligatorii. Aceasta pentru ca, in mod normal, la o locuinta cu valoarea de 20.000 de euro prima este de 10-18 euro. In plus, o polita facultativa cuprinde mai multe riscuri asigurate. Companiile din domeniu ofera in general asigurari la pachet, adica printr-o singura polita sint acoperite mai multe riscuri. Tendinta este de a nu lasa nici un risc neacoperit. Mai ales ca bancile solicita acest lucru pentru clientii lor care garanteaza cu locuinta atunci cind contracteaza un credit. In plus, o data cu locuinta sint asigurate si bunurile, ceea ce nu se va intimpla in cazul politei obligatorii pe care fiecare proprietar de apartament sau de casa va trebui sa o semneze de la 1 ianuarie 2007. Cei care vor dori sa-si asigure si obiectele din casa vor fi nevoiti sa mai scoata ceva bani din buzunar. “Prima de 20 de euro este una minima si trebuie sa tinem cont ca aceasta reglementare legala se va baza pe principiul solidaritatii”, a spus Mihail Tecau, secretarul general al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Casele cu bulina - fara facultative

Prin stabilirea acestei prime se incearca acoperirea eventualelor pierderi ale societatilor din domeniu, care pina acum refuzau sa asigure casele cu bulina rosie sau pe cele construite in zone inundabile. In plus, prin politele facultative, locuintele foarte vechi, pentru care se accepta totusi semnarea unui contract, sint asigurate numai daca se platesc prime mult mai mari decit in mod normal. Locuintele in pericol de prabusire vor beneficia de anul viitor de protectie, dar valoarea lor de asigurare va fi stabilita tinindu-se cont de riscul mare pe care il prezinta si in nici un caz de pretul de piata. Chiar daca valoarea lor va fi stabilita ca fiind mai mare de 20.000 de euro, nici o societate nu va incheia o asigurare facultativa care sa acopere diferenta. Astfel, o casa veche din centrul Capitalei, care este vinduta cu citeva sute de mii de euro, nu va beneficia decit de asigurarea obligatorie. In cazul producerii unui cutremur, daca aceste case se prabusesc, proprietarii vor fi despagubiti doar in limita valorii asigurate (care poate fi chiar mai mica de 20.000 de euro). Aceasta pentru ca firmele de asigurare nu vor sa-si asume riscuri prea mari. “Companiile de asigurari nu sint firme de binefacere”, spune Sorin Zaharescu, director la Allianz-Tiriac.

Tarife diferentiate

Proprietarii locuintelor din zonele inundabile vor gasi greu o societate care sa ii asigure chiar si in conditiile obligativitatii asigurarii. Societatile au liste cu locatiile aflate in aceste regiuni si cu cladirile in pericol de prabusire (numai in Bucuresti sint peste 400 de locatii) pe care refuzau sa le asigure si pentru care acum ar dori sa se stabileasca prime mai mari. “Normal ar fi sa se aplice o tarifare diferentiata, astfel incit cei care si-au construit casa in albia unui riu sau detin un apartament intr-un bloc cu bulina rosie sa plateasca mai mult”, a aratat Catalin Stroe, director la Asirom.

Prime actuale

  • Allianz-Tiriac - asigurare locuinta de 20.000 de euro - prima este 14 euro
  • Generali Asigurari - apartament de 20.000 de euro - prima este 10 euro - casa de 20.000 de euro - prima este 14 euro
  • Ardaf - apartament de 20.000 de euro - prima este 7 euro - casa de 20.000 de euro - prima este 9 euro

    Mihaela Radu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 25/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se impoziteaza casa incepind cu 2007
• ( 25/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele vechi se vor ieftini cu 15%
• ( 23/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Sezonul estival urca preturile la imobiliare
• ( 22/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: O casa pentru sediul unei firme costa 500.000 de euro
• ( 22/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitii care dubleaza pretul
• ( 22/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament in Creta la pret de Cringasi
• ( 22/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Timpul tine cu agentul 006
• ( 22/05/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Expertizarea imobilelor cu risc seismic, obligatorie pentru proprietari
• ( 15/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanul vrea din nou la bloc
• ( 12/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum obtinem subventia de la stat pentru case
• ( 12/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Credit ipotecar pentru copii
• ( 10/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: 80.000 de locuinte prin Raiffeisen
• ( 05/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: 31 de salarii nemtesti pe un apartament romanesc
• ( 03/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii au luat locul speculatorilor pe piata imobiliara
• ( 03/05/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Mamutii fac loc blocurilor
• ( 17/04/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Ipoteca inversa, sprijin la batranete
• ( 17/04/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Asigurarea fortata, taxata dublu
• ( 14/04/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele, asigurate obligatoriu
• ( 11/04/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Greaua mostenire imobiliara
• ( 10/04/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Blocurile noi le golesc pe cele vechi
• ( 21/03/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Se dubleaza impozitele agricole
• ( 16/03/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Credit ipotecar pe 35 de ani
• ( 08/03/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Patronatele din constructii sustin scaderea TVA, si nu subventia selectiva
• ( 03/03/2006 ) CONSTRUCTII: Cartier rezidential la marginea Ploiestiului
• ( 24/02/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Subventii de la stat pentru casele tinerilor
• ( 15/02/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditele de casa se ieftinesc
• ( 15/02/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructorii romani vor TVA ca in Franta
• ( 13/02/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Orasul dubleaza preturile terenurilor
• ( 03/02/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Creste pretul caselor de pe litoralul sudic
• ( 17/01/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Tertipuri imobiliare pentru straini
Pagina 76 / 81
<<<71727374757677787980>>>