Design cu farmec real prin perete fals11/09/2006 

Gips-cartonul este recomandat de designeri celor care vor sa dea un aspect mai modern locuintei, fiind o solutie practica si pentru diminuarea umiditatii.

Gips-cartonul a intrat pe piata romaneasca in 1994. De atunci vinzarile tot cresc de la an la an cam cu 25%. Chiar si asa sintem cu mult in urma multor state europene, ca sa nu mai vorbim despre SUA. „Gips-cartonul este un miez de ipsos marginit de doua fete laterale din carton special, de o calitate superioara“, spun specialistii de la Rigips Romania. „Gips-cartonul este folosit pentru crearea de pereti despartitori, pentru mascarea diverselor instalatii, precum si pentru confectionarea de tavane false“, ne-a spus Mihai Rogojanu, managerul companiei Comlar. Datorita continutului mare de macropori din miezul de ipsos, panourile rigips sint indicate mai ales pentru reglarea umiditatii din incaperi. „Materialele de constructie care au un continut ridicat de macropori pot acumula temporar umiditatea, pe care o cedeaza atunci cind aerul interioarelor se usuca. Aceste materiale au rolul de reglare a climatului interior“, ne-a spus Silviu Minciu, reprezentant vinzari la Rigips Romania. „Gips-cartonul cu o grosime mai mare, de pina la 12,5 milimetri, este recomandat la placarea peretilor din baie, la saune sau la bucatarii, in incaperile in care se face umezeala“, a precizat Mihai Rogojanu.

Gips-cartonul, scafa sau bar

Potrivit designerilor de interior, gips-cartonul este foarte popular in prezent si poate fi folosit in nenumarate moduri. „Scafele din rigips sint la moda cu surse de lumina incorporate sau montate in spatele acestora, creindu-se astfel o lumina indirecta“, ne-a spus Irina Constantin, designer de interior al agentiei KnoxDesign. Toate amenajarile interioare care se fac, la care se apeleaza la sfatul unui designer, sint moderne si prevad crearea unui living. Pentru ca sufrageria sa devina living este necesara crearea unui spatiu de luat masa. „Spatiul de dining poate fi creat intr-un colt al incaperii, delimitat prin culoare sau prin diverse forme de gips-carton“, mai spune Irina Constantin. Potrivit specialistilor, este indicata disparitia zidului dintre spatiul unde se face mincarea si living. Locul ramas poate fi delimitat prin culoare sau prin amenajarea unui bar, care poate sa fie foarte bine construit din gips-carton. Rigipsul poate fi folosit si pentru confectionarea de mobilier. O biblioteca poate fi inlocuita cu succes de niste rafturi cit mai frumos amplasate pe un perete. La fel se pot construi lavite pe care sa se poata tine diverse obiecte, inclusiv imbracaminte. Tot pentru imbracaminte se poate face o incapere separata, un dressing, din gips-carton.

Faianta pe gips-carton

„De structurile din ipsos placat cu carton pot fi prinse, cu mijloace adecvate, tot felul de obiecte in deplina siguranta. In functie de tip si de greutate sint puse la dispozitie cirlige si dibluri de diferite forme“, a adaugat Silviu Minciu. Spre exemplu, un perete despartitor poate foarte bine sa fie placat cu faianta. Pentru ca tehnica de lucru este uscata si nu necesita diverse amestecuri pe baza de apa, prin folosirea rigipsului se reduce durata de executie, in plus permitind imediata folosire a structurii. De asemenea, dezvoltatorii sustin ca gips-cartonul este un material ce poate fi folosit cu succes atit la izolarea termica a unei caldiri, cit si la izolarea fonica si, in plus, nu arde si creeaza confort. Rolul de bariera protectoare al panourilor de rigips este constituit in principal de miezul de ipsos. „Ipsosul contine circa 20% apa incorporata in cristale, ceea ce corespunde, in cazul unei grosimi a panoului de 5 milimetri, unei cantitati de apa de trei litri pe metru patrat. In caz de incendiu, aceasta apa actioneaza impotriva focului ca un fel de apa incorporata in constructie“, a amintit Silviu Minciu.

Vinzari in crestere

Ca pret, gips-cartonul variaza intre 17,5 si 29,5 RON, placa. Placile de gips-carton, potrivit lui Mihai Rogojanu, sint livrate la dimensiuni de 3,12 metri patrati bucata. Ca greutate, in functie de grosime, o placa de rigips cintareste intre 8,2 si 12 kilograme pe metru patrat. In Romania, gips-cartonul nu este asa de popular ca in alte tari. „La noi in tara, rata de penetrare a tehnologiei este de circa 1,5 metri patrati de placa de gips-carton pe cap de locuitor“, a precizat Silviu Minciu.

Aceasta face ca Romania sa se situeze mult sub cotele realizate in state ca Polonia, Cehia si Ungaria, unde se ajunge la doi metri patrati pe cap de locuitor, sau Franta, cu 3,4 metri patrati pe cap de locuitor.

In SUA, acest material este foarte popular: s-a ajuns la o medie de 9,7 mp de placa de rigips/cap de locuitor. „Manopera pentru construirea de pereti despartitori este de 4,80 euro, la tavanele din rigips este intre 3,80 si 4,20 euro, iar placarea peretilor costa 3,50 euro, preturi fara TVA“, ne-a spus Ciprian Ana, manager Policons Group SRL.

  • Cum sa construiesti un perete

Mai intii se stabileste amplasamentul peretelui, dupa aceea se traseaza acesta cu sfoara de marcare. Apoi se monteaza profilurile in care se va fixa peretele. Profilul se fixeaza cu holsuruburi, in pardoseala si in tavan. In functie de marime se traseaza linia de taiere, se taie cu cuterul si se rupe miezul placii. Apoi se fixeaza izolatorul termic, vata minerala, intre placile de gips si se trece la fixarea placii de gips prin prinderea ei in holsuruburi.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitorii au pus ochii pe sudul Capitalei
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitii masive in restaurante romanesti
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: 500 de case pentru sinistrati
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Viata de rege cu 388.651 de euro
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara in lipsa de birouri si rezidente
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Liziera residential
• ( 18/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Blocurile noi trimit cartierele de vile in provincie
• ( 18/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Schimbarea caloriferelor costa de la 600 RON
• ( 18/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Jacuzzi face camera de baie moderna
• ( 15/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai ieftine case din orase
• ( 15/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele de pe litoral, mai scumpe cu 30 la suta
• ( 15/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Revigorarea rapida si cu bani putini a dormitorului
• ( 15/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Detalii in camera de adolescent
• ( 11/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Orasul mare are hipermarket, cel mic - supermarket
• ( 11/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Case de la stat pentru bogati
• ( 11/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi din Beijing au preturi romanesti
• ( 11/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferta de birouri noi
• ( 11/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Impozit marit pe terenurile de la oras
• ( 11/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Curatenia dupa amenajare costa 4 RON/mp
• ( 11/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Design cu farmec real prin perete fals
• ( 11/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cea mai ieftina zugravire
• ( 11/09/2006 ) CONSTRUCTII: Consolidare cu forta
• ( 11/09/2006 ) CONSTRUCTII: Drumul de la schita la casa dureaza sase luni
• ( 07/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Corbeanca, paradisul constructiilor imobiliare
• ( 07/09/2006 ) LEGISLATIE IMOBILIARA: Case subventionate si pentru necasatoriti
• ( 05/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Birouri noi pe 20.000 de metri patrati
• ( 05/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima casa costa 300 de euro
• ( 05/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Birourile pierd cursa profitului imobiliar in fata industriei
• ( 05/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: 19.000 de euro valoreaza o garsoniera in Chisinau
• ( 05/09/2006 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul construieste cinci vile in Olimp
Pagina 70 / 81
<<<61626364656667686970>>>