Companiile imobiliare spaniole au anuntat pentru anii urmatori investitii consistente in blocuri noi.
Cererea de apartamente noi a determinat o crestere a numarului investitorilor straini pe acest segment. In ultimii ani, deosebit de active se dovedesc companiile spaniole care anunta cartiere noi cu mii de apartamente. Astfel, cei de la Hercesa dezvolta in Bucuresti trei proiecte rezidentiale. Cel mai important este cel de la fabrica de piine Titan. Va ocupa o suprafata de teren de 160.000 mp, unde se vor construi 1.400 de locuinte in blocuri de apartamente cu un regim de inaltime de 11 pina la 14 etaje. „Este un proiect pentru clasa mijlocie, cu apartamente cu o suprafata de la 69 pina la 129 mp si cel mai probabil vom lansa acest proiect in aceasta primavara“, spune delegatul pentru Romania al companiei, Alejandro Solano. In hotelul Cismigiu vor fi aparthoteluri. Cel de-al treilea proiect, Orhideea, este pe locul fabricii de piine Spicul. Pe o suprafata de 180.000 mp se va construi un complex rezidential cu 800 de locuinte.
Proiect spectaculos
Compania imobiliara spaniola Fadesa a anuntat ca a pregatit 1,05 miliarde de euro pentru construirea de locuinte in Romania. Cea mai mare parte a investitiei se va derula in apropierea Capitalei, in localitatea Stefanestii de Jos. Aici, pe o suprafata de peste 640.000 de metri patrati, se vor construi 12.000 de locuinte. Investitia totala pentru acest proiect se ridica la 850 de milioane de euro. Atentia investitorilor spanioli s-a indreptat si spre Moldova, unde va ajunge diferenta de 200 de milioane de euro. In Bacau se vor construi alte 4.300 de locuinte, grupate in cadrul a patru proiecte rezidentiale. Acestea vor fi amplasate in zonele Serbanesti, Stefan cel Mare, Margineni si Marasesti.
Alte doua cartiere
Compania spaniola Gea-Prasa va investi peste 200 de milioane de euro pentru a construi doua cartiere noi. „Primul teren achizitionat a fost cel din Lacul Tei, baza Keoke. O sa fie un proiect de 100.000 de metri patrati construiti, care speram sa fie lansat in aceasta primavara pe piata. Sint blocuri cu trei pina la sase niveluri. Lacul Tei va fi un ansamblu de clasa medie superioara, cu preturi sub 2.000 de euro/mpc, fara TVA“, spune Dorinel Cazacu, delegatul pentru Romania al Gea-Prasa. Un alt ansamblu rezidential va fi construit in sectorul 5 al Capitalei. „Pentru terenul din Spatarul Preda, targetul nostru este sa iesim cu apartamente la 1.100 de euro/mpc, fara TVA. Vor fi blocuri cu cel mult zece etaje, pentru ca apoi sint cladiri inalte si apar probleme: costurile cresc, iar Bucurestiul este un oras cu risc seismic ridicat“, mai spune Dorinel Cazacu.
Valentin Baesu, Sebastian Firtat |