Dan Ioan Popp: „In 2007, bancile vor scadea dobinzile“19/01/2007 

Presedintele companiei imobiliare Impact considera ca in 2007 profitul constructorilor va scadea, iar concurenta din domeniul bancar va aduce conditii de creditare mai avantajoase.

Cum credeti ca vor evolua preturile de pe piata imobiliara in 2007?

Piata rezidentiala va avea dezvoltari diferite pe cele patru mari grupe de dezvoltare: Bucuresti, orase mari, precum Cluj, Timisoara, Constanta, Brasov, orase medii si mici si in mediul suburban-rural. Bucurestiul va creste relativ calm, cu un plus de 6-12% in primele sase-opt luni, si apoi panta cresterii se va accentua spre sfirsitul anului, cu un plus de 16-20%. In orasele mari se va inregistra un plus de 15-20 % per total, pentru orasele medii anticipez un plus de 20-25%.

Care vor fi noutatile pe care le va aduce acest an?

Investitorii straini, in Bucuresti, vor detine cel putin 30% din piata tranzactiilor rezidentiale si bancile vor scadea dobinzile, comisioanele si restrictiile datorita marilor banci internationale care le vor concura feroce.

Profit in scadere

Cum credeti ca va evolua rata profitului in ceea ce priveste investitiile imobiliare?

Marja constructorilor va scadea, iar cistigul speculatorilor este dependent de momentul achizitiei si de cel al vinzarii datorita impozitului si, mai ales, datorita monedei in care se face in realitate tranzactia, avind in vedere inflatia si intarirea RON fata de euro. Pentru segmentul de lux, care se bazeaza pe inchiriere, randamentele vor scadea cu 8-15%, deoarece oferta este in crestere. Referitor la birouri, chiriile vor scadea cu 8-12%, dar este posibil ca din septembrie sa revina la preturile actuale in Bucuresti. In marile orase, chiriile la birouri se vor diminua cu maximum 10%.

Rolul statului

Credeti ca statul ar putea stimula construirea de locuinte? Daca da, cum?

Statul trebuie sa aiba o strategie in dezvoltarea conditiilor de locuire prin finantarea constructiei, modernizarii sau reabilitarii de retele si drumuri aferente zonelor destinate noilor dezvoltari urbane, dar si prin stimularea construirii de mari portofolii rezidentiale destinate inchirierii, in conditiile in care, in Romania, 93% din locuinte sint ocupate de proprietari, fata de Germania, unde doar 33% sint ocupate de proprietari. Se mai poate face ceva si prin reabilitarea fondului locativ constituit din blocuri ceausiste si case din mediul rural pe baza unor mecanisme fiscale, cum ar fi reducerea sau anularea TVA.

Cit va investi compania dumneavoastra in proiecte imobiliare in cursul acestui an?

Valoarea proiectelor ce pot fi demarate de Impact SA este de peste 1,7 miliarde de euro, acestea urmind a se intinde pe o perioada de 10-12 ani. In 2007, investitiile ce urmeaza a fi realizate sint precizate in Bugetul de venituri si cheltuieli pe 2007, care inca nu a fost finalizat, dar este de asteptat ca volumul investitiilor sa fie cu cel putin 40% mai mare decit in 2006.

Apartamente economice

Intentionati sa investiti si in sectorul „apartamentelor economice“?

Apartamentele economice inca nu sint acccesibile cu adevarat clasei careia le sint destinate. Schimbarea se va petrece peste doi-trei ani, cind veniturile vor creste cu cel putin 25-33%, astfel incit acestia sa se poata califica fata de exigentele bancilor. Ramine de analizat doar daca 2009 sau 2010 va fi anul in care Impact va furniza 1.000-2.000 de apartamente economice. 

Valentin Baesu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 19/01/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: 230 de case noi la Popesti-Leordeni
• ( 19/01/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Dan Ioan Popp: „In 2007, bancile vor scadea dobinzile“
• ( 19/01/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament mai ieftin cu 111.000 de euro
• ( 19/01/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Oportunitate de profit cu aparthotelul
• ( 19/01/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Pasii cumparatorului catre apartamentul nou
• ( 19/01/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pardoseala din PVC, de la 6 euro metrul patrat
• ( 19/01/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tapetul si vopseaua se bat pe viata si pe bani
• ( 19/01/2007 ) CONSTRUCTII: 1000 de euro pentru casa fara zapada