Chiriile apartamentelor din Capitala s-au injumatatit in ultimii doi ani 13/10/2010 

Închirierea a devenit afacerea momentului pe piaţa imobiliară. Criza a redus preţurile la jumătate. În plus, tot mai mulţi proprietari care nu au reuşit să-şi vândă apartamentele le închiriază, aşa că oferta e mai mult decât bogată.

Cristina împarte apartamentul, dar şi chiria cu alţi trei studenţi. Altfel, n-ar reuşi să se descurce cu banii. "Stăm într-un apartament cu 2 camere, 4 persoane. Mi-aş dori eu să stau singură dar costurile sunt prea mari să îmi permit. În 2008 chiria era 400 euro. În prezent dam doar 300 euro", spune studenta.

2010 este al doilea an in care luna octombrie vine cu ieftiniri ale chiriilor. Dacă în octombrie 2008, chiria medie solicitata pentru un apartament 2 camere depăşea 600 euro, acum preţul este la jumătate.

Criza a îngheţat vânzările de apartamente, în schimb a mărit numărul ofertelor de închiriere. „Vorbim de un număr record de oferte de la particulari scoase pe piață în acest an, mai mult în perioada aceasta, septembrie-octombrie, au fost în jur de 23.000 de apartamente direct de la proprietari", a spus un broker imobiliar.

„Toamna vin clienţii. E o dinamica fantastică pe piaţă pentru că oamenii se muta de la o chirie mai mare în condiţii mai proaste, la o chirie mai mică în conditii mai bune. Nimeni nu îşi mai permite să caute un chiriaş fără să şi zugravească apartamentul", a declarat Dragoş Vîlceanu, preşedinte ABI.

Brokerii imobiliari se aşteaptă ca în perioada următoare preţurile să nu mai scadă considerabil.

Dan Zavaleanu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania, printre favoritele lanturilor de supermarketuri
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii vor sa scape de apartamentele din Titan, Lipova, Astra si Manastur
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Decor de toamna
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Montarea plafonului fals
• ( 10/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 2, cine si ce construieste?
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima statiune lacustra din Romania
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Rata la banca pentru casa in Bucuresti, mai ieftina cu pana la 50% decat chiria
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor scumpi mai mult decat cele vechi
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai scade pretul la case
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Case cu reduceri de pana la 15.000 euro
• ( 08/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Veste buna de pe piata imobiliara: se ieftinesc si spatiile de birouri
• ( 19/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturile lui Donald Trump pentru antreprenorii romani
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cu cat se vinde cea mai scumpa vila din Romania
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata prima casa de un miliard de dolari
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Numarul caselor preluate de banci va urca la cateva mii
• ( 13/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile apartamentelor din Capitala s-au injumatatit in ultimii doi ani
• ( 13/10/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa evitati deteriorarea parchetului
• ( 13/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Bromeliile, plante cu pretentii
• ( 08/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 3 de 100.000 euro
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor, in scadere
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele noi din Bucuresti, mai ieftine decat cele vechi
• ( 06/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Oxalis, o planta speciala
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Ce riscuri sunt acoperite de asigurarea obligatorie
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum s-au evaporat banii pagubitilor de la Planorama
• ( 29/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente vandute la executari silite cu preturi de la 27.000 de euro!
• ( 29/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Curatenia dupa renovare
• ( 29/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Dracaena sanderiana sau bambusul cu noroc
• ( 28/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii vaneaza apartamente vechi de la munte
• ( 28/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Notarii scad iar tarifele pentru tranzactiile cu proprietati
Pagina 5 / 81
<<<12345678910>>>