Cei care si-au cumparat locuinte cu credit ipotecar in cartierul bucurestean Henri Coanda nu se vor putea muta in ele nici anul acesta. Desi casele vor fi finalizate, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) întâmpina dificultati din cauza faptului ca nici o primarie nu este de acord sa aloce bani din buget pentru realizarea utilitatilor si a infrastructurii, potrivit directorului ANL, Pavel Belinski. Aceasta in conditiile in care jumatate din suprafata cartierului se afla pe teritoriul sectorului 1, iar cealalta jumatate pe teritoriul comunei Voluntari. Costul lucrarilor de aducere a utilitatilor se ridica la aproximativ 70 milioane de euro.
“Casele le vom termina, dar nu vom putea asigura oamenilor conditii sa se mute. Este vorba de peste o mie de familii care nu se vor putea muta. Acest cartier a fost început în 2004, a fost sistat vreo doi ani, s-a reluat în 2007 si nici acum nu are perspective de rezolvare a problemelor de sistematizare verticala, canalizare, apa, drumuri. Aceasta intrucat nici o primarie nu este de acord sa dea din buget o suma asa de mare, în jur de 70 milioane de euro, cât costa sistematizarea verticala si utilitatile la un cartier care se întinde pe 119 hectare. Primaria sectorului 1 zice ca are bugetul alocat pentru alte utilitati, respectiv pentru termosistem la blocuri, reabilitari de strazi, si nu pentru doar o mie de oameni”, ne-a explicat directorul ANL, Pavel Belinski. Potrivit acestuia, o asociatie de proprietari a actionat Primaria Capitalei în judecata si a câstigat, însa decizia poate fi atacata, procesul putând sa dureze si câtiva ani.
ANL vrea sa impuna conditii mai dure constructorilor Chiar daca piata imobiliara este la pamânt în acest moment, multe proiecte imobiliare fiind amânate sau înghetate, ANL va continua sa construiasca locuinte pentru tineri. Potrivit lui Pavel Belinski, banii proveniti din vânzarea apartamentelor realizate prin acest program vor intra într-un cont din care se va finanta construirea de noi locuinte pentru tineri. Belinski a precizat ca ANL nu va prelua de la dezvoltatori proiecte blocate pentru a le finaliza, întrucât acestia vor sa le fie platita lucrarea la stadiul în care se afla, la pretul pietei, practicat de ei, care este mult peste cel al ANL. „Pentru dezvoltarea programului de locuinte pentru tineri, unitatile locative realizate se vor vinde chiriasilor, iar banii se vor duce într-un cont din care se construiesc în continuare locuinte. Într-o luna-doua vom prezenta toate detaliile. Acest lucru nu s-a mai facut pâna acum, trebuie sa se faca începând de anul acesta si atunci se majoreaza si fondul pe care îl avem noi pentru constructia de locuinte”, ne-a spus oficialul ANL.
Bugetul ANL pentru 2009 – 502 milioane de lei Anul acesta, 20% din produsul intern brut se aloca pentru dezvoltare, iar din aceasta suma Guvernul a repatizat ANL pentru constructia de locuinte 352 milioane de lei, bani de la buget si dintr-un împrumut al Bancii Europene de Dezvoltare si Reconstructie. De asemenea, înca 150 milioane de lei vor fi luati prin credit angajament pâna la sfârsitul anului. „Fata de anul trecut, când ANL a cheltuit 322 milioane de lei, anul acesta are de cheltuit 502 milioane de lei. ANL are un buget destul de bun si stiu si alti antreprenori ca e singurul constructor care plateste, motiv pentru care acum se îngramadesc câte 15-16 constructori la o licitatie. Acest lucru este dezavantajos pentru noi, pentru ca vin foarte multi constructori cu valori mici, carora li se încredinteaza o lucrare si de multe ori nu au capacitatea sa o livreze la timp. Avem destule exemple în care întârzierile de punere în functiune depasesc un an, un an jumatate, chiar doi. Speram ca pe parcurs sa îmbunatatim caietul de sarcini, astfel încât selectia sa fie mai riguroasa. Ne gândim sa micsoram punctele care se dau la valoare (în prezent se dau în jur de 75 de puncte) si sa acordam puncte pentru experienta în domeniu, pentru calitatea lucrarii. Astfel vom elimina constructorii care au întârziat mai mult de un an cu punerea în functiune”, a mai precizat Pavel Belinski. Acesta a adaugat ca doreste sa aplice masuri pentru îmbunatatirea calitatii lucrarilor si pentru încadrarea în termenele de executie.
Peste 3.000 de apartamente, finalizate in acest an Anul acesta, ANL va pune în functiune 3.222 de apartamente pentru tineri, iar pentru anul 2010, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintelor a propus Agentiei realizarea a peste 7.000 de apartamente. „Practic, este vorba despre o dublare a numarului de apartamente. Trebuie neaparat sa gasim amplasamente pentru viitoarele constructii, sa le pregatim, sa scoatem la licitatie si sa dam fond de lucru înca de anul acesta ca sa le putem pune în functiune în 2010. Aceste apartamente se dau pentru tineri cu chirie, dar mai avem un program cu credit ipotecar, pentru care însa la ora actuala au scazut solicitarile. Le punem la dispozitie tinerilor un apartament cu 500 euro/mp cu toate cheltuielile, fata de pretul pietei care a fost anul trecut peste 1.000 euro/mp si care în prezent este de 700 euro. Spre exemplu, o casa de 100 mp costa 50.000 euro, iar o garsoniera de 30 mp costa 20.000 euro”, a mai precizat Pavel Belinski. Potrivit acestuia, ANL colaboreaza cu câteva banci pentru credite, însa împrumuturile se dau în sistemul de norme propriu bancilor, acestea fiind cele care stabilesc conditiile de acordare si durata creditului.
Madalina Dicu |