Uşile de interior nu mai reprezintă doar un simplu mijloc de separare a spaţiilor. Ele trebuie să se integreze în ambient din punct de vedere al designului, al culorii şi materialului. Chiar dacă oferta de pe piaţă este foarte variată, de multe ori decizia se ia în urma unei temeinice documentări, mai ales în privinţa preţului şi a calităţii.
Acasă este locul cel mai frumos, mai plăcut şi mai confortabil. Sau, cel puţin, aşa îţi doreşti să fie. Pentru ca spaţiul în care locuieşti să îţi dea satisfacţie, trebuie să îl amenajezi corespunzător. O aranjare reuşită depinde de felul în care zugrăveşti, mobilezi şi decorezi. Fiecare detaliu contează şi completează imaginea de ansamblu. Unele lucruri care la prima vedere par să aibă un rol strict funcţional se dovedesc utile la cosmetizarea ambientului şi invers. De aceea, orice schimbare pe care o faci acasă trebuie analizată minuţios în prealabil. Acest lucru este valabil şi atunci când schimbi uşile de interior deoarece forma, culoarea şi posibilităţile de deschidere influenţează confortul amenajării.
Modele de uşi
Uşa din lemn masiv are un aspect deosebit, fiind mai scumpă, mai ales din cauza procesului tehnologic folosit pentru uscarea lemnului. Materialul trebuie să fie de calitate superioară. Dacă lemnul nu este bine uscat şi tratat, va suferi deformări în timp, existând riscul să nu se mai poată închide. Uşa din tăblii de lemn masiv sau panel este realizată din plăci acoperite cu furnir. Modelul este foarte rezistent (fiind o uşă plină) şi uşor de întreţinut. În ceea ce priveşte preţurile, acestea sunt destul de ridicate. Uşa din lemn stratificat este plină, din panel, acoperită cu un strat de furnir. Oferă rezistenţă şi fiabilitate datorită proprietăţilor materialelor din care este realizată. Tot datorită rezistenţei, poate fi folosită şi ca uşă exterioară. Preţul este mai mic decât al uşilor din lemn masiv sau din tăblii. Uşa celulară MDF vopsită are rama din MDF (plăci din fibre de densitate medie) sau panel, interiorul din hârtie celulară şi feţele din MDF vopsit în trei sau patru straturi (MDF-ul este un material cu putere mare de absorbţie). Este o uşă destul de scumpă, dar foarte potrivită dacă preferi vopseaua lemnului. Se întreţine uşor, iar în caz de loviri şi zgârieturi, retuşarea este greu de realizat. Uşa celulară MDF furniruită are feţele din MDF acoperite cu furnir de diferite esenţe. Este uşoară, foarte durabilă, rezistând mult mai bine la lovituri, preţul fiind destul de ridicat. Uşa cu folie PVC are feţele din MDF acoperite cu folii autocolante. Arată bine, preţul este mic, dar, odată lovită sau zgâriată, nu se poate retuşa. Uşa celulară profilată HDF are scheletul tot din MDF sau panel, feţele fiind profilate din HDF vopsit, în general în alb, gri sau maro. Este mai rezistentă decât uşa din MDF vopsit. Se găseşte la preţuri convenabile.
Alte tipuri de uşi
Uşa cu închidere tip glasvand are structura din panouri de sticlă, montate pe cadru de lemn sau metal şi poate foarte bine să înlocuiască un perete întreg, lăsând lumina să treacă şi schimbând radical atmosfera spaţiilor pe care le desparte. Uşile culisante sau glisante sunt cele care nu sunt prinse în balamale, ci culisează pe o şină pentru a se deschide simplu de-a lungul peretelui. Acestea au avantajul montării cu sisteme speciale, pe oricare faţă a peretelui sau în dreptul golului, câştigând prin tipul de deschidere mai mult spaţiu util. Uşile cu decupaje sunt cele la care partea decupată este înlocuită cu mai multe tipuri de sticlă, care pot conferi încăperii un aspect de eleganţă. Rama decupajului are grosimea de 8 -11 cm şi poate fi realizată din lemn sau metal.
Design
Este ideal ca uşile de interior să se se înscrie în stilul amenajării. Pentru a crea senzaţia de unitate şi de continuitate, acestea trebuie să aibă nuanţa parchetului şi a mobilierului, iar tocul - aceeaşi culoare cu a plintei. Se recomandă alegerea unui singur tip de furnir pentru toate uşile din locuinţă; cele mai frecvente modele au nervurile lemnului orizontale sau verticale. În ultima perioadă sunt căutate uşile cu ambele tipuri de nervuri. Modelele disponibile pe piaţă sunt diverse: simple, duble, triple, cu deschidere în interior sau în exterior, batante, turnante, glisante, pliante sau de tip armonică. Designul şi rezistenţa uşii sunt legate de materialele din care aceasta este fabricată.
Materiale
În general, uşile de interior sunt realizate din lemn sau din prefabricate din lemn (PAL sau MDF). Acesta poate fi furniruit cu diverse esenţe de lemn sau materiale care se prezintă în culori multiple, astfel încât să se potrivească încăperii. Uşile din PVC reprezintă o alternativă la cele clasice, economisind spaţiu, însă fiind adecvate doar interioarelor moderne. Personalizarea uşilor o poţi face prin lăcuire, vopsire şi şlefuire.
Dimensiuni
De obicei, dimensiunile uşilor sunt standard şi se potrivesc anumitor goluri de zidărie. Acestea ar trebui să aibă lăţimea cuprinsă între 700 şi 1.000 mm, înălţimea de 2.060 mm, grosimea zidului fiind de minimum 80 mm. Poţi opta pentru uşi cu dimensiuni standard sau pentru executarea la comandă a acestora, în funcţie de dimensiunile şi de culorile dorite.
Atenţie!
Foaia de uşă trebuie să conţină balamale, broască, sticlă (dacă este cazul), iar tocul: cheder şi balamale. Rolul uşilor este asigurarea intimităţii şi a confortului, motiv pentru care necesită o bună izolare termică, protecţie fonică şi rezistenţă în timp. Uşile moderne cu geam sablat, fără nici un fel de model, pot fi montate la holuri sau bucătării, însă la fel de bine îşi pot găsi locul şi în spaţii precum dormitorul. În cazul locuinţelor de dimensiuni mai mari, mobilate în stil clasic, se pot folosi uşi cu vitralii. Înainte de a achiziţiona uşile, măsoară spaţiul de montare şi calculează dimensiunile uşii şi ale tocului. Cere ajutorul producătorului pentru a stabili corect dimensiunile necesare. Durata de viaţă a uşilor poate ajunge la 50 de ani dacă sunt respectate următoarele condiţii: o temperatură interioară care să nu fie mai mică de zece grade Celsius; evitarea diferenţelor mari de temperatură între interiorul şi exteriorul încăperii (maximum 10 grade Celsius); o umiditate, de maximum 60%.
Bine de ştiut!
De-a lungul timpului s-au căutat nenumărate soluţii de protejare a locuinţelor împotriva incendiilor. Una dintre acestea a constat în inventarea unei benzi de spumă care la temperaturi mari expandează, izolând foaia de uşă şi tocul, nepermiţând focului să se propage. Astfel, uşa rezistă până la 30 de minute. Uşile antifoc sunt din ce în ce mai căutate.
Elena VÎRLAN
Material preluat din revista Util
|