Legea spune ca echipamentele de incalzire fara verificare tehnica periodica vor fi decuplate de la alimentarea cu gaze. Echipamentele de incalzire individuale fac obiectul unor reglementari legislative, printre care si verificarea tehnica periodica, realizata la un interval de doi ani. Verificarea tehnica periodica se face numai de un specialist autorizat de ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat), la solicitarea proprietarului, atunci cand acesta considera necesar, si obligatoriu la maximum doi ani.
Neindeplinirea acestei obligatii poate conduce la decuplarea de la alimentarea cu gaze, dar si la pierderea garantiei asigurate de producator.
De ce este necesar
Verificarea este necesara pentru a fi siguri ca echipamentul satisface cerintele de functionare in siguranta. Activitatea consta intr-un ansamblu de operatiuni si incercari menite sa constate starea de buna functionare in conditii de siguranta a aparatului, aptitudinea cu care indeplineste rolul functional conform specificatiilor producatorului, precum si eficienta dispozitivelor de protectie si reglare din sistemul de autoamatizare.
„In functie de rezultatele obtinute, verificarea tehnica periodica poate avea una dintre cele doua hotarari posibile: „Se admite continuarea utilizarii” sau „Se interzice functionarea in continuare a aparatului”.
Rezultatele se consemneaza intr-un „Raport de verificari, incercari si probe in vederea autorizarii functionarii aparatului”, a carui avizare va fi decisa de cei in drept. Avizarea raportului verificarilor tehnice periodice constituie autorizarea de functionare in continuare a aparatului”, explica Laurentiu Vlad, Service Manager Baxi Romania.
Ce spune legea
Legislatia prevede ca centralele termice neautorizate sau cele fara verificare tehnica periodica vor fi decuplate de la alimentarea cu gaze. Conform Ordinului ministrului economiei si comertului 451, din 1 august 2005, este interzisa utilizarea centralelor termice fara verificarea tehnica periodica efectuata de o firma autorizata de ISCIR si fara avizarea raportului de verificare de cei autorizati si atrage decuplarea de la reteaua de combustibil gazos a acesteia.
Daca cerintele privind proiectarea, construirea, functionarea, echiparea cu facilitati optionale, siguranta in functionare si certificarea echipamentelor termotehnice se adreseaza producatorilor, cerintele privind montarea, punerea in functiune, exploatarea, verificarea tehnica periodica, repararea, service-ul, garantia si siguranta in exploatare a centralelor termice se adreseaza in egala masura prestatorilor de specialitate, autorizati de ISCIR, si utilizatorilor finali.
Obligatiile utilizatorului
Despre obligativitatea efectuarii acestor verificari tehnice periodice, utilizatorul va fi informat la instruirea initiala, cu ocazia primei puneri in functiune si inmanarii si semnarii livretului aparatului. Semnarea acestui livret semnifica insusirea de catre acesta a obligatiei de a supune aparatul verificarii tehnice periodice si de a nu il utiliza in lipsa autorizatiei de functionare.
Utilizatorul are obligatia de a pastra in bune conditii livretul aparatului, care evidentiaza verificarile tehnice periodice si descrie conditiile de exploatare pe toata durata de serviciu a centralei termice, de la prima punere in functiune si pana la scoaterea din uz a acesteia.
AVANTAJE
Rentabilizarea consumului si dispozitivul de siguranta
Daca sunt montate si intretinute corect, centralele termice sunt echipamente sigure. Mai mult, daca sunt verificate periodic, se poate optimiza consumul de combustibil, analizand parametrii de functionare.
„O centrala care nu este supusa verificarilor periodice ajunge sa consume mult peste limita obisnuita, devenind practic ineficienta. Cu alte cuvinte, inspectarea este o ocazie de a realiza un „tunning” al centralei, care sa conduca la obtinerea unei eficientizari a arderii gazelor si a functionarii generale a echipamentului”, recomanda Laurentiu Vlad, Service Manager Baxi Romania.
Centralele termice sunt echipamente termotehnice sigure, care functioneaza pe baza unor tehnologii moderne si care integreaza o serie de elemente de siguranta pentru mai multe functii ale sistemului.
„Majoritatea, si in special cele care provin de la producatori renumiti, detin elemente de siguranta standard. Spre exemplu, este cazul acelor elemente care supravegheaza existenta arderii in timpul functionarii centralei si care opresc automat alimentarea cu gaz in cazul absentei flacarii”, explica Vlad.
Sabina Nicolae |