Strategie noua pentru reabilitarea cladirilor istorice25/09/2007 

Primaria Timisoara dezvolta parteneriatele public-privat, care se vor ocupa de reabilitarea cladirilor istorice din centrul orasului. Timisoara are o noua cladire reabilitata pe bani privati. Bere Timisoreana a anuntat ieri finalizarea primei caldiri reabilitate, respectiv cea a bisericii sarbe, care a implicat o investitie de 74.000 de euro.

Pentru moment, parteneriatul public-privat al edililor implica numai prima fabrica de bere din Romania, insa edilii orasului spun ca deja au inceput sa aiba si alte oferte.

Potrivit primarului Gheorghe Ciuhandu, municipalitatea a fost ofertata de o firma de constructii, pentru reabilitarea a trei sau patru cladiri din latura estica a Pietei Unirii.

„O alta companie internationala ne-a propus sa sustina financiar iluminarea Pietei Victoriei. Miercuri vom avea discutii cu reprezentantii acestei firme”, a mai adaugat primarul. Acesta nu a vrut sa mentioneze numele firmelor interesate, dar a dat de inteles ca discutiile sunt avansate.
  
Probabil ca intr-un deceniu, de la inceputul parteneriatului cu Timisoreana, in care exista sperante sa se implice si alte companii, timisorenii pot vedea schimbarea la fata a orasului, a precizat Sorin Ciurariu, arhitectul-sef al orasului. 
   
Inca doua imobile reabilitate in Piata Unirii
  
Incepand de luna viitoare parteneriatul public-privat de reabilitare a  fatadelor va continua, tot in Piata Unirii, pe banii Fabricii de Bere. Au fost alese imobilele situate la numerele 4 si 10 din piata. Este vorba de cladirea verde a Vicariatului Sarbesc, respectiv de cladirea Bisericii Romano-Catolice.

„Initial am dorit sa implicam fabrica in reabilitari in zona Pietei Traian, insa regimul juridic al caladirilor, neclarificat inca, ne-a oprit sa facem acest lucru. De acea am mutat centrul de greutate in Piata Unirii, care e oricum cea mai in voga piata a orasului, iar cladirile de aici au un regim juridic foarte clar”, a punctat Ciuhandu.
  
Un alt plan al edililor vizeaza obtinerea de fonduri structurale europene pentru reabilitarea infrastructurilor cladirilor din cartierul Cetate (Piata Unirii, strada Vasile Alecsandri, strada Alba Iulia, Piata Victoriei) si reamenajarea Pietei Libertatii. Un alt proiect de care a amintit primarul vizeaza cartierele Iosefin si Fabric, care vor fi reabilitate cu sprijinul GTZ.
   
Prioritati
  
Cladirile confesionale
  
Edilii sustin ca prioritar pentru reabilitarile cladirilor din centrul orasului, in acest moment, sunt cele confesionale. Chiar daca nu a fost prinsa in parteneriatul cu Timisoreana, Sinagoga din Fabric va intra si ea intr-o procedura de salvare.

„Sinagoga este o cladire de mare valoare, dar are structura lemnoasa atacata, iar o investitie aici ar fi mult mai mare decat ceea ce facem acum in Cetate, si nu dispunem de bani. Totusi, am semnat deja autorizarea pentru viitoarele lucrari ce vor fi puse in practica asupra ei. E  vorba de interventii de punere in siguranta”, a precizat arhitectul sef al orasului, Sorin Ciurariu. 
  
Parteneriat
  
„Redam frumusetea Timisoarei”

  
Bere Timisoreana si Primaria Timisoara au incheiat in iarna lui 2005 primul parteneriat public-privat, prin care compania se angajeaza sa renoveze fatadele unor cladiri istorice ale orasului (pentru moment unicul), „Impreuna redam frumusetea Timisoarei”.

Parteneriatul se intinde pe o perioada de cinci ani, iar Timisoreana s-a angajat sa investeasca in reabilitari de fatade 500.000 de euro. Pana acum, prima investitie, in valoare de 74.000 de euro, a constat in reabilitarea fatadei albastre a cladirii Bisericii Sarbesti din Piata Unirii. 

Georgeta Petrovici

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 11/10/2007 ) CONSTRUCTII: Energie din soare si rumegus
• ( 05/10/2007 ) CONSTRUCTII: Noul trend in constructii: caramida flexibila si fibra care intareste cimentul
• ( 25/09/2007 ) CONSTRUCTII: Strategie noua pentru reabilitarea cladirilor istorice
• ( 10/09/2007 ) CONSTRUCTII: Expozitie pentru materiale de constructii
• ( 10/09/2007 ) CONSTRUCTII: Curent adus acasa direct de la soare cu 7.000 de euro
• ( 29/08/2007 ) CONSTRUCTII: Casa fara pierderi de energie
• ( 27/08/2007 ) CONSTRUCTII: Uratenia, imbracata in metal si sticla
• ( 05/07/2007 ) CONSTRUCTII: Izolarea caselor, o noua preocupare pentru romani
• ( 04/07/2007 ) CONSTRUCTII: Caramizile cu goluri, mai eficiente termic
• ( 27/06/2007 ) CONSTRUCTII: Fatada blocului poate fi reparata si pe banii statului
• ( 25/06/2007 ) CONSTRUCTII: Noile cartiere ale Capitalei se ridica in locul fabricilor comuniste
• ( 20/06/2007 ) CONSTRUCTII: Constructorii au tras pe dreapta din cauza caldurii
• ( 16/05/2007 ) CONSTRUCTII: Case romanesti construite de mesteri chinezi
• ( 02/05/2007 ) CONSTRUCTII: Ultimele tehnologii la panourile de dus
• ( 02/05/2007 ) CONSTRUCTII: Cit costa instalatia electrica noua
• ( 16/04/2007 ) CONSTRUCTII: Foisor din PVC - 5.500 de lei
• ( 04/04/2007 ) CONSTRUCTII: Cel mai tare acoperis
• ( 04/04/2007 ) CONSTRUCTII: "Modele de case, pentru acasa"
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cartier de vile japoneze la Snagov
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Era blocurilor noi abia a inceput
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Santierul Corbeanca
• ( 13/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cad balcoanele ilegale
• ( 12/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cerere mare pentru sisteme de supraveghere
• ( 07/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cele mai sigure usi metalice
• ( 07/03/2007 ) CONSTRUCTII: Securizarea casei te costa 200 de euro!
• ( 26/02/2007 ) CONSTRUCTII: Podul poate deveni o locuinta confortabila
• ( 21/02/2007 ) CONSTRUCTII: Alei si curte incalzite
• ( 21/02/2007 ) CONSTRUCTII: In 2006 s-a construit cu 19,3% mai mult decat in 2005
• ( 19/02/2007 ) CONSTRUCTII: Iazul din gradina costa peste 500 de euro
• ( 13/02/2007 ) CONSTRUCTII: Lemnul exotic ameninta tencuiala
Pagina 6 / 8
<<<12345678>>>