Casa fara pierderi de energie29/08/2007 

O locuinta "pasiva" are costuri de intretinere de doar 100 de euro pe an.

Casele pasive, noutate pentru cei mai multi romani, sunt de ceva timp o alternativa uzuala in tarile vestice. Motivatia cat se poate de pragmatica, aceea de a avea costuri foarte mici de intretinere, s-a impletit in mod fericit cu „efectele secundare” ale unei astfel de constructii, respectiv protejarea mediului impotriva emisiilor de dioxid de carbon. Acesta este un gaz produs in cantitati care se masoara in tone pe an, chiar si in cazul unei case termoizolate.

„Casele pasive reprezinta de fapt un concept, de eliminare a noxelor generate de o constructie, de economie de energie si de reducere substantiala a costurilor de intretinere. Un concept care permite nenumarate modalitati de executie. In afara acestor calcule de izolare si pozitionare a casei si de sistemul de ventilare a aerului, casa pasiva include numai doua elemente mai neobisnuite, ferestrele specifice si panourile solare”, afirma arhitect Cristi Cocioba, director executiv Bicau (Banca de Informatii in Constructii, Arhitectura si Urbanism).

„Casele pasive nu sunt locuinte care se ridica prin constructii blitz, in numai cateva zile, din prefabricate si alte materiale alternative, si nici case cu arhitectura prestabilita standardizata, pe care o iei ca atare indiferent de amplasare si o muti acolo unde ai nevoie. Sunt case construite folosind materiale obisnuite, dar care prin calcule complexe si o termoizolare eficienta reusesc sa faca un transfer de energie, cu mediul inconjurator, de unde si denumirea”, explica Cocioba.

Gratie acestor calcule, casa are la interior un echilibru termic prestabilit, care, odata atins, se mentine cu ajutorul unui consum extrem de mic de energie. Atat de mic, incat se poate lua in calcul varianta energiei alternative solare.

Caracteristicile unei astfel de locuinte

„Nicio casa pasiva nu seamana cu o alta, pentru ca se proiecteaza pentru fiecare caz in parte, in functie de multe variabile, plecand de la suprafata dorita de beneficiar si temperatura pe care acesta o prefera la interior si terminand cu pozitionarea casei si zona geografica. Deci fiecare este unica. Singurul element constant in ecuatie sunt ferestrele, neaparat cu trei randuri de geam si create special pentru case pasive.

Cu alte cuvinte, se ia o temperatura interioara normala, iar aceasta trebuie sa ramana constanta indiferent de conditiile atmosferice de afara si cu pretul unor eforturi energetice extrem de mici. In functie de aceasta, arhitectul calculeaza si stabileste caracteristicile pe care trebuie sa le aiba casa, orientarea ei in functie de aportul solar, vanturi dominante, clima, relief, zona geografica si legatura cu vecinatatile. Pentru ca nu e acelasi lucru sa proiectezi o casa pasiva care are in imediata ei vecinatate  doua-trei calcane sau o casa pasiva situata pe o colina sau intr-o zona montana izolata”, explica directorul Bicau.

Incalzirea se face cu aer ventilat

Foarte important este si faptul ca nu se folosesc, pentru incalzire, mijloace traditionale, pe gaz sau carbuni. „Aerul proaspat este asigurat prin sistemul de ventilare, care recupereaza si caldura. Aerul rece de la exterior si cel cald de la interior se echilibreaza in volume egale la jumatate, astfel ca respectiva casa nu va mai trebui sa faca fata unor diferente de temperatura atat de mari. De aceea consumul de energie este cu pana la 80a mai mic in comparatie cu o casa incalzita cu mijloace traditionale”, declara specialistul.

Costa cu 60-80 de euro/mp mai mult decat o casa normala

„Costurile per metru patrat construit de casa pasiva sunt cu 60-80 de euro mai mari in comparatie cu o constructie clasica. Insa aceste diferente de pret depind in mare masura de priceperea arhitectului. Cu alte cuvinte, la fel ca si in cazul constructiilor rezidentiale cu care ne-am obisnuit, proiectul face diferenta”, explica arhitect Cristi Cocioba, director executiv Bicau.

Totul se reduce la maiestria arhitectului in a proiecta o casa frumoasa si functionala, etansa, inteligenta si bineinteles la predispozitia beneficiarului de a construi o casa care in prima instanta va fi un pic mai costisitoare. Pentru ca ulterior sa recupereze foarte repede investitia si sa se bucure de costuri foarte mici de intretinere, pentru o casa cat mai prietenoasa cu mediul inconjurator.   

Avantaj

Nu se formeaza niciodata condens

In casele pasive nu se formeaza condens, pentru ca termoizolatia se calculeaza astfel incat temperaturile exterioare sa nu afecteze microclimatul interior. In plus, bariera impotriva vaporilor impiedica migratia acestora prin structura peretilor, iar punctul de roua nu mai apare in zidarie sau in termoizolatie.

„Sa luam exemplul unei case cu pereti din caramida si stalpi de beton armat. In cazul in care grosimea termoizolatiei este la fel atat pe caramida, cat si pe beton, se poate lua in considerare o posibila punte termica in dreptul stalpului, mai ales daca nu au fost facute calcule. Betonul are o alta rezistenta termica decat caramida. La realizarea unei termografii (harta termica), o casa cu punti termice arata precum o sita, cu zeci de puncte luminoase, adica pierderi de energie. O casa pasiva se comporta precum un termos, pentru a utiliza o comparatie si mai elocventa”.

Sabina Nicolae

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 11/10/2007 ) CONSTRUCTII: Energie din soare si rumegus
• ( 05/10/2007 ) CONSTRUCTII: Noul trend in constructii: caramida flexibila si fibra care intareste cimentul
• ( 25/09/2007 ) CONSTRUCTII: Strategie noua pentru reabilitarea cladirilor istorice
• ( 10/09/2007 ) CONSTRUCTII: Expozitie pentru materiale de constructii
• ( 10/09/2007 ) CONSTRUCTII: Curent adus acasa direct de la soare cu 7.000 de euro
• ( 29/08/2007 ) CONSTRUCTII: Casa fara pierderi de energie
• ( 27/08/2007 ) CONSTRUCTII: Uratenia, imbracata in metal si sticla
• ( 05/07/2007 ) CONSTRUCTII: Izolarea caselor, o noua preocupare pentru romani
• ( 04/07/2007 ) CONSTRUCTII: Caramizile cu goluri, mai eficiente termic
• ( 27/06/2007 ) CONSTRUCTII: Fatada blocului poate fi reparata si pe banii statului
• ( 25/06/2007 ) CONSTRUCTII: Noile cartiere ale Capitalei se ridica in locul fabricilor comuniste
• ( 20/06/2007 ) CONSTRUCTII: Constructorii au tras pe dreapta din cauza caldurii
• ( 16/05/2007 ) CONSTRUCTII: Case romanesti construite de mesteri chinezi
• ( 02/05/2007 ) CONSTRUCTII: Ultimele tehnologii la panourile de dus
• ( 02/05/2007 ) CONSTRUCTII: Cit costa instalatia electrica noua
• ( 16/04/2007 ) CONSTRUCTII: Foisor din PVC - 5.500 de lei
• ( 04/04/2007 ) CONSTRUCTII: Cel mai tare acoperis
• ( 04/04/2007 ) CONSTRUCTII: "Modele de case, pentru acasa"
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cartier de vile japoneze la Snagov
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Era blocurilor noi abia a inceput
• ( 26/03/2007 ) CONSTRUCTII: Santierul Corbeanca
• ( 13/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cad balcoanele ilegale
• ( 12/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cerere mare pentru sisteme de supraveghere
• ( 07/03/2007 ) CONSTRUCTII: Cele mai sigure usi metalice
• ( 07/03/2007 ) CONSTRUCTII: Securizarea casei te costa 200 de euro!
• ( 26/02/2007 ) CONSTRUCTII: Podul poate deveni o locuinta confortabila
• ( 21/02/2007 ) CONSTRUCTII: Alei si curte incalzite
• ( 21/02/2007 ) CONSTRUCTII: In 2006 s-a construit cu 19,3% mai mult decat in 2005
• ( 19/02/2007 ) CONSTRUCTII: Iazul din gradina costa peste 500 de euro
• ( 13/02/2007 ) CONSTRUCTII: Lemnul exotic ameninta tencuiala
Pagina 6 / 8
<<<12345678>>>