In comuna din nordul Capitalei toti construiesc: bucurestenii inalta cartiere, iar localnicii isi reconsolideaza casele cu banii de pe terenul vandut.

 La mai putin de doi kilometri de Capitala, comuna Corbeanca pare un sat cotropit. Framantat si intors din adancuri, pamantul de aici scoate cu regularitate noi si noi minunatii de palate si dependinte, ca intr-o poveste mare, in care au aterizat toti imparatii.

Imprejur, localnicii au inceput sa rumeneasca in obraji: cine le mai dadea lor un job ca sa-si tina familiile numeroase, si oare ce zana buna i-a facut sa se nasca aici, unde terenul lasat parloaga de asta-vara se vinde in schimbul unei comori? Odata intrat in comuna, ai impresia ca este in plina desfasurare concursul, „cine construieste mai mult si mai frumos”: bucurestenii isi ridica vile somptuoase, iar localnicii isi reconsolideaza casele batranesti.

Sapte cartiere rezidentiale

Numai anul trecut, in Corbeanca s-au vandut 450 de case. In momentul de fata sunt sapte cartiere rezidentiale, majoritatea in constructie: Paradisul Verde, de departe cel mai cunoscut, Petresti Padure, Satul American, Romatsa SA, Gardenia Village, Ansamblul Robinia si North Point Residence.

Multe dintre parcele au fost vandute inainte de constructia caselor. Cine vrea sa-si cumpere o casa in zona mai gaseste oferte in cartierul Gardenia Village. „Preturile pentru o casa aici, cu etaj sau fara etaj, oscileaza intre 150.000 si 350.000 de euro”, a declarat Oana Vacarescu, director vanzari al firmei care se ocupa de comercializarea spatiilor.

Cei care vor sa locuiasca la bloc, North Point Residence ii asteapta in satul Ostrat, cu 60 de apartamente, de doua si trei camere. „Din luna mai se pot cumpara sau face rezervari, iar preturile sunt intre 80.000  si 140.000 de euro”, a spus Romanita Chirca, director general.

Raiul lui  Tantareanu

Paradisul Verde ar putea fi considerat piatra de temelie a ceea ce este astazi Corbeanca. Cartierul rezidential dezvoltat de celebrul Cristian Tantareanu si care se intinde pe 100 de hectare are pana acum 200 de case construite. Alte  200 sunt in constructie, toate cumparate deja.

Domeniul afaceristului poate lesne rivaliza cu o proprietate a unei celebritati din Malibu: dincolo de poarta imensa, o alee pietruita desparte doua coline inverzite, presarate din loc in loc cu arbusti si copacei, printre care se fugaresc catelusi pufosi, albi si gri. Mai sar speriati vreo doi cocosi negri si luciosi. Ceva mai incolo se deschide o minicascada cu un mic lac, unde se balacesc rate salbatice.
In momentul de fata, afaceristul are toate casele vandute, dar cererile continua sa curga: „Nu este o avalansa de cereri, este o presiune. Prieteni, cunostinte, prietenul prietenului toti vor casa aici”. Pretul minim al unei case in Paradisul Verde: 250.000 de euro.

Unde se duc constructoriiromani cand nu pleaca „afara”

In jurul locuintei magnatului, zeci de furnici ridica alte si alte domenii: constructorii muncesc zi lumina, fie ploaie fie vant. Sef de santier, domnul Radu are de ridicat, cu cei zece baieti din subordine, trei duplexuri. Casele vor fi ocupate chiar de sefii firmei de constructii care  i-a angajat. Au inceput de-o luna si schelele incep sa se inchege. „In trei luni o aducem la rosu”, spune seful de santier. La sfarsit, echipa va primi 55 de euro pe metrul patrat de nivel muncit. Barbatii sunt cu totii din Capitala si recunosc faptul ca majoritatea lucrarilor prind la cartiere rezidentiale.

Localnicii, la randul lor, au invatat usor sa profite de pe urma norocului de a se fi nascut aici si nu mai departe de Capitala, intr-un sat odata anonim, intre paduri si lacuri. Au inceput sa vanda din pamantul lasat de parinti si cand au inteles ca persoanele care cumpara sunt dispuse sa intinda mana facil au negociat. Cu banii primiti au vrut sa schimbe fata ofilita a caselor batranesti, asa ca s-au apucat sa-si reconstruiasca sau sa reconsolideze casele ori chiar sa le adauge un etaj, ca la domnii rezidentiabili.

„Sade colo, in paradis”

Majoritatea familiilor au macar un membru care lucreaza la ridicat case. Tanti Vasilica Tamas are si sotul, si feciorul la munca la Tantareanu si tare bucuroasa mai este. „Muncesc amandoi la dansul de vreo trei ani. Isi tin familiile, ca altfel...  unde sa se duca?” Alaturi, o fata confirma.

Este sotia lui Alexandru si nora femeii. Leagana cu grija bebelusul infasat cat asteapta un maxi-taxi si zice ca fara „domnul Tantareanu, nu stiu ce ne faceam noi toti aici”. Femeia intareste cu o cruce preavoslavnica o informatie in plus: „Toate femeile de la noi muncesc la el, menajere”. Si, un reper, „il gasiti pe domnul Tantareanu, sade colo, in paradis” .

Roxana Lupu