Alternative calduroase la casele traditionale27/02/2008 

Canadienii au dezvoltat, din anii ’60, o nouă tehnologie de construire a caselor din lemn, care rezistă temperaturilor scăzute din nordul continentului. Prima firmă care face asemenea case, cu materiale importate din Canada, şi-a început activitatea la Craiova.  

Casele din lemn prefabricat pe structură tot din lemn pot deveni o alternativă de viitor pentru construcţiile tradiţionale. Ideea a început să prindă teren în străinătate, iar recent au apărut şi în România primele firme care importă şi construiesc asemenea locuinţe. Una dintre aceste societăţi este Rophavilla SRL Craiova, care importă materialele de la Quacent Canada, o companie cu o lungă tradiţie în domeniu. „70-80% din casele care se construiesc în Canada au structură din lemn. Ei au dezvoltat o tehnologie avansată care conferă locuinţei o foarte bună izolaţie termică. În 1960 s-a construit prima casă de acest gen. Datorită proprietăţilor izolatoare deosebite ale panourilor SIP, au fost folosite inclusiv la construirea staţiei americane de la Polul Sud, unde temperatura atinge şi -60 de grade Celsius. În plus, timpul de execuţie este mai redus, iar costurile sunt cu 30-40% mai mici decât în cazul construcţiilor clasice“, a declarat Lucreţiu Radu, patronul firmei.

În cazul caselor tradiţionale din lemn, se folosea lemnul şi vata minerală pentru izolaţia termică. În cazul panourilor SIP, se folosesc două plăci din lemn, care învelesc o porţiune de polistiren expandat de densitate mare (20 kg pe metrul cub) şi presat la 1.000 kg forţă. Panourile astfel obţinute sunt utilizate pentru pereţii interiori, exteriori şi acoperişurile caselor. Polistirenul utilizat nu se descompune, are rezistenţă la frig şi la umiditate şi nu conţine formaldehidă sau alţi compuşi chimici cu potenţial toxic.

Costuri de încălzire mai mici

Tăierea industrială a golurilor de uşi şi ferestre scade posibilitatea nedorită a apariţiei de spaţii mari între tocărie şi pereţi, cu micşorarea consumului de materiale izolatoare folosite şi realizarea unei izolaţii termice şi fonice net superioare celorlalte metode de construcţie. Panourile de acoperiş pot fi placate cu diferite materiale (ţiglă metalică, şindrilă bituminoasă etc.). Panourile exterioare pot fi finisate în diferite moduri, de la siding de PVC până la tencuială decorativă, cu consum de material redus, datorită planeităţii perfecte a zidurilor obţinute. Instalaţia electrică se realizează cu conductori de cupru protejaţi antifoc, introduşi în perete prin canale care sunt pretăiate în masa de polistiren. Toată structura de rezistenţă este realizată din lemn uscat, tratat antiseptic şi ignifugat. Lemnul realizează o izolaţie termică şi fonică deosebită, costurile pentru încălzirea locuinţelor realizate în acest sistem fiind cu 20-30% mai mici decât în cazul construcţiilor clasice. Unii specialişti susţin că lemnul este materialul de construcţie cu cel mai bun raport rezistenţă mecanică/greutate şi cu o elasticitate ridicată, care îi permite să fie utilizat şi în zonele cu potenţial seismic ridicat. Nu numai pe continentul nord-american, dar şi în Europa, cel puţin în ultimii ani, construcţia de case pe structură din lemn a cunoscut o dezvoltare amplă. În Franţa, Suedia, Scoţia, lemnul este utilizat pe scară largă în realizarea locuinţelor.

Bogdan GROSEREANU

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 27/02/2008 ) CONSTRUCTII: Sageacul, elementul care onchide streasina
• ( 27/02/2008 ) CONSTRUCTII: Alternative calduroase la casele traditionale
• ( 27/02/2008 ) CONSTRUCTII: Cum pregatesti suprafetele pentru vopsire
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Consilierii discuta despre zgarie-nori
• ( 26/02/2008 ) CONSTRUCTII: Forta de munca e tot mai scumpa
• ( 20/02/2008 ) CONSTRUCTII: Mici reparatii casnice
• ( 11/02/2008 ) CONSTRUCTII: Sute de blocuri, reparate fara autorizatie
• ( 05/02/2008 ) CONSTRUCTII: Blocuri cu zece etaje in localitatile de linga Bucuresti
• ( 30/01/2008 ) CONSTRUCTII: Cimentul tot mai scump
• ( 28/01/2008 ) CONSTRUCTII: Au venit din Portugalia ca sa ridice blocuri în Capitala
• ( 24/01/2008 ) CONSTRUCTII: Pretul de constructie va creste cu 20%
• ( 15/01/2008 ) CONSTRUCTII: Manopera pentru casa in 2009: minim 550 de euro lunar
• ( 13/12/2007 ) CONSTRUCTII: Sute de vile pe Varful lui Roman
• ( 12/12/2007 ) CONSTRUCTII: Putine locuinte noi
• ( 12/12/2007 ) CONSTRUCTII: Primul turn cu eliport costa 180 de milioane de euro
• ( 06/12/2007 ) CONSTRUCTII: Dilema tarilor est-europene: ce facem cu blocurile comuniste?
• ( 06/12/2007 ) CONSTRUCTII: Casa calcaroasa, 200 de lei metrul patrat
• ( 03/12/2007 ) CONSTRUCTII: Blocurile noi consuma mai putina energie
• ( 03/12/2007 ) CONSTRUCTII: Anuala de Arhitectura
• ( 27/11/2007 ) CONSTRUCTII: Criza din constructii umfla salariile: 700 de euro pentru un zidar
• ( 27/11/2007 ) CONSTRUCTII: Constructiile romanesti, la mana chinezilor
• ( 21/11/2007 ) CONSTRUCTII: Peste 1.000 de euro pentru sistemul de alungat zapada
• ( 14/11/2007 ) CONSTRUCTII: Avantajele tevilor din polipropilena
• ( 14/11/2007 ) CONSTRUCTII: Casa reciclabila are consum redus de energie
• ( 07/11/2007 ) CONSTRUCTII: Blocuri zugravite dupa bunul plac
• ( 02/11/2007 ) CONSTRUCTII: Inventie romaneasca pentru casa ieftina: boltarul din spuma
• ( 31/10/2007 ) CONSTRUCTII: Centrala termica trebuie verificata la fiecare doi ani
• ( 17/10/2007 ) CONSTRUCTII: Unde poti amplasa barul
• ( 17/10/2007 ) CONSTRUCTII: Secretele unui glet rezistent
• ( 12/10/2007 ) CONSTRUCTII: Targ de constructii
Pagina 5 / 8
<<<12345678>>>