Programul "Prima casa" are efect economic zero17/09/2009 
„Efecte modeste“, spune un bancher. „Nu ne ajută deloc“, spun constructorii despre program.
Programul „Prima casă“, pentru care Guvernul a alocat un miliard de euro în acest an şi care ar putea continua şi anul viitor, este învăluit de mistere şi paradoxuri. În timp ce constructorii spun că nu simt nimic din beneficiile acestui program, lansat cu surle şi trâmbiţe în vară, bancherii declară că profiturile lor sunt atât de mici încât nu se pune problema să fie cu adevărat încurajaţi de program.

Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată, crede chiar că acesta „seamănă foarte mult cu creditele substandard din SUA“. „Are aceeaşi finalitate, şi anume le permite unor oameni să îşi cumpere casa la care altfel nu ar avea acces şi ale cărei rate s-ar putea să nu le poată plăti pe termen lung.
Chiar dacă ne-ar ajuta să ieşim din criza curentă, «Prima casă» ne-ar băga peste nişte ani într-o altă criză“, spune acesta.

Deoarece s-au vândut aproximativ 100 de unităţi locative noi prin program din totalul de 2.000 de dosare aprobate de Fondul de Garantare a Creditelor, nici constructorii nu cred în el. „Impactul acestui program este nesemnificativ din punct de vedere valoric asupra pieţei construcţiilor atât timp cât prin el se tranzacţionează cu predilecţie locuinţe deja construite“, ne-a spus Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii. Programul ar fi fost un succes dacă prin aplicarea lui se stimula construcţia de locuinţe noi, spune Adriana Iftimie, de la Patronatul Societăţilor de Construcţii.

„Programul «Prima casă» are o influenţă nulă asupra pieţei construcţiilor atât timp cât este stimulată cumpărarea caselor vechi. (...) În plină criză, Guvernul nu a luat nici o măsură de revenire a pieţei construcţiilor“, spune aceasta. Căderea sectorului construcţiilor, care anul trecut a fost motorul creşterii PIB, va fi cea mai semnificativă prăbuşire a unui sector economic în acest an, estimându-se că de la ponderea de 11% din PIB de anul trecut va ajunge la 8% în acest an. Dar există şi oameni care salută programul, desigur cu excepţia beneficiarilor finali. „Dobânda în acest program e de maximum 4,8-4,9%, respectiv marja maximă admisă prin lege de 4%, plus dobânda EURIBOR care e acum 0,8-0,9%. La aceste dobânzi, credite ipotecare sunt doar în Germania“, spune Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.

Cât priveşte marja de 4%, trei sferturi merg către plata riscului de ţară la liniile de creditare luate de bănci de la companiile-mamă. Restul îl reprezintă cheltuielile operaţionale, iar profitul nu se ştie pe unde mai este. Programul nu face rău, face bine, chiar dacă are un efect modest, spune acesta. Dumitru adaugă că programul nu are cum să ducă la o criză sub-prime în România, căci, în afara dobânzii mai mici, prezintă similitudinile creditului ipotecar curent acordat de bănci, cum ar fi condiţiile de bonitate similară.

Nicu Stan, Doru Cireasa
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 17/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Programul "Prima casa" are efect economic zero
• ( 15/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Viitorul imobiliar bucurestean: apartamente tip “Epoca de Aur”
• ( 10/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Case de lux in Pipera, cu 50% mai ieftine
• ( 09/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cosmarul „Primei Case”
• ( 07/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Solutie a la Cluj: Bursa imobiliara pentru deblocarea pietei
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza readuce trocul
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 40% fata de anul trecut
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe case de vanzare pe internet in Romania
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii scad preturile apartamentelor vechi, dezamagiti de "Prima casa"
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit cu 40%
• ( 28/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai bune oferte pentru „Prima casa”
• ( 24/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Boc spune ca 1.000 de case s-au cumparat deja prin programul “Prima casa”
• ( 21/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cea mai ieftina casa “la cheie”: 400 de euro mp
• ( 07/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: “Prima casa” in bloc nou poate fi doar o garsoniera
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la case nu mai cad
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii vaneaza chilipirurile imobiliare din Ungaria si Bulgaria
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarea Palatelor, pentru sute de milioane de euro, ar rezolva din problemele financiare ale statului
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare a scazut cu 26% in primul semestru
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: „Prima casa“ a redus cu 10% marja de negociere a preturilor locuintelor
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 1.500 de euro metrul patrat de garsoniera veche in Predeal
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Transilvania: Cea mai mare companie imobiliara, aproape de faliment
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 450 de euro, chiria la doua camere in apartament nou
• ( 29/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: ,,Prima casa’’ demareaza mai ales la BRD
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Inceperea scolii nu va mai influenta chiriile
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarile de case au crescut in SUA
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Credit de casa in dolari si cu rata fixa
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu peste 60%
Pagina 8 / 43
<<<12345678910>>>