Cele mai bune oferte pentru „Prima casa”28/08/2009 
Potrivit unui site de specialitate, la Volksbank şi BCR găsiţi cele mai avantajoase credite din programul guvernamental lansat în luna iulie.

La aproape două luni după ce s-a dat startul la programul
„Prima casă”, băncile au şi lansat oferte care mai de care mai atrăgătoare. Se pare însă că, din punct de vedere al primei rate
, cel mai avantajos produs
îl are banca Volksbank, potrivit site-ului Conso.ro, care are afişate comparaţii a 15 din cele 19 instituţii de creditare înscrise în program.


Rata la Volksbank este de 290,9 euro calculată pentru un credit de 57.000 de euro, pentru un contract pe 30 de ani. Potrivit analiştilor de la Conso.ro, banca oferă o dobândă anuală efectivă (DAE) de 5,46%. În total, veţi avea de rambursat aproximativ 113.000 de euro, aproape dublul sumei împrumutate.
 
Dobânda pentru acest credit este variabilă, având în vedere că se ia în calcul indicele Euribor la trei luni, plus
o marjă de risc a bănci de 3,63%. A doua ofertă
din punct de vedere al ratei este BCR.


Comparativ cu aceasta, Volksbank nu are un comision de acordare, pe când BCR solicită o taxă de 285 de euro. Conform estimărilor sursei citate, costul cu asigurările se ridică în primul an la 142,5 euro.

Mai mult, banca suportă costul evaluării locuinţei. Venitul minim necesar pentru accesarea unui astfel de credit nu este menţionat, în schimb gradul maxim de îndatorare se ridică până la 55%, în funcţie de rezultatul scoringului. Ca şi la restul băncilor, comisionul anual este de puţin peste 210 euro, în primul an.

Diferenţă mică între rate

După rată, BCR ocupă poziţia a doua. Valoarea rambursării lunare este de 295,4 euro. DAE la această bancă este de 5,64%. Totalul soldului de rambursat se ridică după 30 de ani la aproape 115.000 de euro.

Unul dintre avantajele pe care le oferă BCR faţă de Volksbank este gradul de îndatorare, care poate ajunge până la 65%. Următoarele trei bănci sunt Leumi Bank, Bancpost şi Piraeus Bank.

Leumi Bank are o primă rată de 300,1 euro, la un DAE de 5,73%. Pentru a lua un credit de aici trebuie să aveţi minimum 20 de ani. Potrivit Conso.ro, trebuie să rambursaţi 116.314 euro la Leumi. Costul cu asigurările în primul an se ridică la 142 de euro.

La Bancpost veţi avea de rambursat puţin peste 114.500 de euro, la o primă rată de 300,8 euro. Aici, costul cu asigurările se ridică la aproape 120 de euro, în primul an. Banca oferă o perioadă de graţie de până la 12 luni şi cere solicitantului să aibă cel puţin 21 de ani şi un venit minim pe familie de 350 de euro.

Pe ultimul loc din top cinci este Piraeus Bank, unde veţi avea de rambursat aproape 124.600 de euro, la o primă rată de 302 euro. Cheltuielile cu asigurările în primul an sunt de peste 540 de euro. Banca cere un venit minim de 300 de euro şi o vârstă a solicitantului de minimum 22 de ani, mai reiese din datele Conso.ro.

BRD are cea mai mare rată

Cea mai dezavantajoasă ofertă, după prima rată, aparţine celor de la BRD, care cer în prima lună 316 euro. Deşi, spre deosebire de primele cinci oferte, ultima are câteva mici atuuri - la capitolul costuri şi comisioane -, care au făcut ca banca să fie cea mai căutată în acest program, fiind totodată şi insti tuţia de creditare care a oferit primul împrumut.

Pentru a lua un credit prin a cest program, solicitantul trebuie să achite un avans de 5% din valoarea creditului. Comisionul de rambursare anticipată de 0% este unul dintre avantajele programului, la fel cum este şi do bânda mult mai mică practicată pentru acest tip de credit ipotecar. Solicitantul nu trebuie să mai aibă în proprietate un alt imobil.

CLASAMENT
 
Top cinci oferte „Prima casă”*



Paul Barbu
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 17/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Programul "Prima casa" are efect economic zero
• ( 15/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Viitorul imobiliar bucurestean: apartamente tip “Epoca de Aur”
• ( 10/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Case de lux in Pipera, cu 50% mai ieftine
• ( 09/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cosmarul „Primei Case”
• ( 07/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Solutie a la Cluj: Bursa imobiliara pentru deblocarea pietei
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza readuce trocul
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 40% fata de anul trecut
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe case de vanzare pe internet in Romania
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii scad preturile apartamentelor vechi, dezamagiti de "Prima casa"
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit cu 40%
• ( 28/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai bune oferte pentru „Prima casa”
• ( 24/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Boc spune ca 1.000 de case s-au cumparat deja prin programul “Prima casa”
• ( 21/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cea mai ieftina casa “la cheie”: 400 de euro mp
• ( 07/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: “Prima casa” in bloc nou poate fi doar o garsoniera
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la case nu mai cad
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii vaneaza chilipirurile imobiliare din Ungaria si Bulgaria
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarea Palatelor, pentru sute de milioane de euro, ar rezolva din problemele financiare ale statului
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare a scazut cu 26% in primul semestru
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: „Prima casa“ a redus cu 10% marja de negociere a preturilor locuintelor
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 1.500 de euro metrul patrat de garsoniera veche in Predeal
• ( 03/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Transilvania: Cea mai mare companie imobiliara, aproape de faliment
• ( 30/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 450 de euro, chiria la doua camere in apartament nou
• ( 29/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: ,,Prima casa’’ demareaza mai ales la BRD
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Inceperea scolii nu va mai influenta chiriile
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarile de case au crescut in SUA
• ( 28/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Credit de casa in dolari si cu rata fixa
• ( 27/07/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu peste 60%
Pagina 8 / 43
<<<12345678910>>>