Preturile terenurilor - in groapa13/01/2009 
În unele zone din apropierea Capitalei, preţurile terenurilor au scăzut cu peste 50%.
Agenţii imobiliari consideră că piaţa terenurilor nu va ajunge în situaţia în care se află piaţa locuinţelor, în sensul că nu se va constata un blocaj, deoarece cumpărătorii de astfel de proprietăţi apelează într-o proporţie mai mică la credite ipotecare. Criza prin care trece piaţa imobiliară a făcut însă ca şi pe acest segment, cel al terenurilor, numărul tranzacţiilor să scadă, mai ales că numărul investitorilor din străinătate este mult mai mic. Analiştii se aşteaptă însă ca piaţa terenurilor să nu mai scadă foarte mult. Evoluţia preţurilor acestora va depinde însă de poziţia terenurilor şi utilităţile oferite.

Preţurile au scăzut chiar şi în zona de nord a Capitalei, unde până în urmă cu câteva de luni nu-şi putea permite oricine să cumpere terenuri.
Astfel, în urmă cu un an, în Otopeni, pentru un metru pătrat de teren se cereau 100-170 de euro, în vreme ce acum se găsesc terenuri şi cu 70 euro/mp. În Corbeanca, preţurile terenurilor erau cuprinse între 80 şi 100 de euro, în vreme ce în prezent se găsesc terenuri la 65-70 de euro/mp. În Pipera, unde se ajungea la 300-1.500 de euro/mp de teren, în prezent se pot achiziţiona suprafeţe cu 250-600 de euro/mp. Acelaşi trend în evoluţia pieţei se constată şi în alte zone ale Bucureştiului. Astfel, în sud, în comuna Berceni, se pot găsi parcele de 500-1.000 de metri pătraţi la preţuri de 40-50 de euro/mp, în vreme ce în urmă cu un an preţurile erau de 80-110 euro/mp. În localitatea 1 Decembrie, terenurile se vindeau cu 30-40 de euro/mp, în vreme ce în prezent se cer 20 de euro/mp.

Exemplele pot continua. În Buftea preţurile porneau de la 60 de euro/mp, în vreme ce în prezent preţurile pornesc de la 30-40 de euro. Şi în Cernica un teren bun se poate cumpăra cu 50-70 de euro/mp, în vreme ce în urmă cu aproximativ un an se plăteau 100-120 de euro. Preţurile terenurilor depind însă de mai mulţi factori: suprafaţa, distanţa faţă de utilităţi, vecinătăţi. De exemplu, terenul va fi mai scump dacă se află în apropierea unui lac sau a unei păduri.

Optimism moderat
Analiştii imobiliari spun că piaţa terenurilor nu se află într-o situaţie aşa de grea precum cea a locuinţelor. „S-a înregistrat şi aici o scădere a numărului de tranzacţii şi a preţurilor, dar totuşi pe acest segment proporţia tranzacţiilor care s-au realizat prin credit bancar este mai mică decât în cazul locuinţelor. Oricum, este greu de anticipat cum va evolua această piaţă”, spune Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. „Nu cred că pe piaţa terenurilor este o criză. Am clienţi care au un plan de investiţii şi cumpără în continuare. Dacă în cazul locuinţelor mai construim, în cazul terenului nu avem cum să fabricăm mai mult”, spune Liviu Ureche, de la Certified International Properties Specialist.
Valentin Baesu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/03/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa de vacanta si terenul pe credit, un vis indepartat
• ( 24/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor din micul Paris au scazut cu 40%
• ( 23/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructorii reduc profitul pentru a creste vanzarile
• ( 20/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara - scaderi de pana la 30% in toata tara
• ( 17/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce vor sa faca israelienii cu Casa Radio
• ( 17/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Opt hoteluri noi in Bucuresti
• ( 13/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bulgarii isi vand hotelurile de la mare
• ( 13/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Strainii s-au jucat singuri pe piata marilor tranzactii imobiliare
• ( 12/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactii imobiliare de 900 de milioane de euro in 2008
• ( 12/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele din centrul Bucurestiului, mai scumpe decat cele din Milano
• ( 11/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa langa Bucuresti la pret de garsoniera confort 2
• ( 11/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza transforma dezvoltatorul imobiliar in banca
• ( 06/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Samsarii imobiliari se judeca pentru acapararea a peste 60.000 de hectare de padure
• ( 06/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Agentii vand apartamente cu variante de TVA
• ( 03/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Teren pentru case
• ( 03/02/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Viitorul pietei imobiliare: ansambluri mici, case vandute la cheie
• ( 28/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Business in scadere pe piata spatiilor de birouri
• ( 27/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Efectele benefice ale crizei pe piata imobiliara
• ( 27/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vila de vacanta la munte, inlocuita de apartament
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Se cauta terenuri pentru constructia de spatii logistice
• ( 26/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Industria si imobiliarele, cele mai afectate de criza
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se ieftinesc ca sa beneficieze de TVA-ul de 5%
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Indicele Colliers confirma ieftinirea apartamentelor noi
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cifrele reale ale crizei imobiliare: minus 35% la tranzactii
• ( 22/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor, pe tobogan
• ( 21/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactiile imobiliare mari din Romania - in scadere cu 39%
• ( 20/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Relaxarea creditului nu readuce la viata imobiliarele
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile migreaza de la euro la leu
• ( 16/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresterea euro ii sperie pe chiriasii de lux
• ( 13/01/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor - in groapa
Pagina 12 / 43
<<<11121314151617181920>>>