Strategia Becali pe timp de criza05/11/2008 
Patronul echipei Steaua nu mai este interesat de achiziţii încă de la începutul crizei, iar la cele pe care le-a scos la vânzare nu scade preţul, chiar dacă în această perioadă nu mai are cumpărători.
George Becali a dezvăluit, pentru “Business Standard”, care este strategia sa în faţa crizei. “Eu nu mai cumpăr terenuri de ceva timp, am cumpărat când a fost perioada bună. Acum doar vând, însă nu las din preţul meu. Am negocieri cu speculanţi care vor să cumpere teren, dar mai ieftin. Eu pot să ţin terenul, pentru că nu sunt presat să vând”, a spus Becali. Acesta se aşteaptă ca din primăvara anului viitor să îi crească numărul de clienţi interesaţi de achiziţia de terenuri. 

Becali intenţionează să construiască, prin intermediul propriei companii de construcţii Arcom, o serie de blocuri de locuinţe pe o parte din terenurile din proprietate, pe care să le vândă ulterior sub preţul pieţei.
“Vreau să construiesc şi locuinţe pe care să le vând mai ieftin decât piaţa, pentru că nu mai trebuie să cumpăr terenul. După ce construiesc blocurile, vând terenul şi construcţia şi câştig din preţul de vânzare. Nu mă interesează restul ţării, pentru că acolo apartamentele sunt mult mai ieftine decât în Bucureşti, iar costul de construcţie este acelaşi, în concluzie nu e profitabil”, a menţionat Becali.
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 10/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Primaria din Sibiu vinde teren la suprapret
• ( 10/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiecte imobiliare puse pe butuci de criza
• ( 10/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Jocul cu metrul patrat creste pretul casei
• ( 07/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: In ultimele 6 luni, locuintele vechi din Capitala s-au ieftinit cu pana la 33%
• ( 07/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cristi Borcea, tun imobiliar de 28 de milioane de euro
• ( 06/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Ce imobile mai aduc profit?
• ( 06/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumparatorii de case mai asteapta scaderi de preturi
• ( 06/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Magheru, in topul celor mai scumpe artere europene
• ( 05/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Strategia Becali pe timp de criza
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Toamna nu a salvat piata imobiliara
• ( 03/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Infrastructura dezastruoasa scade preturile in Pipera
• ( 30/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile s-au ieftinit cu pana la 40%
• ( 28/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se pierd bani cu un teren ieftin
• ( 22/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Ipoteticul aeroport din sudul Capitalei dubleaza pretul terenurilor
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza financiara: in imobiliare, toata lumea pierde
• ( 21/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Minusurile unei case, obligatoriu de prezentat cumparatorului
• ( 20/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi - vanzari in scadere cu pana la 30%
• ( 18/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferte promotionale pe piata imobiliara
• ( 16/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Un contract beton te apara de dezvoltatorii care ciupesc din proiect
• ( 16/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: S-a deschis primul magazin de apartamente noi second-hand
• ( 13/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza scoate apartamentele noi la inchiriere
• ( 10/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Patriciu si fratii Negoita, cei mai avuti „imobiliari“
• ( 09/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Timis: Locul intai la tranzactii imobiliare
• ( 08/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa puneti mocheta
• ( 03/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente de lux facute la negru
• ( 02/10/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Guvernul: cererea de locuinte a crescut in 2008 cu 20%
• ( 29/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii iau credite de milioane de euro pe persoana fizica pentru blocuri intregi
• ( 24/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: ANALIZA „CAPITAL“: Creditele ipotecare vor intra în blocaj
• ( 10/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul bate Sofia si Budapesta la preturile locuintelor noi
• ( 10/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii isi rup de la gura pentru casa
Pagina 14 / 43
<<<11121314151617181920>>>