Isarescu considera benefica ieftinirea caselor vechi04/08/2008 
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isarescu, a afirmat astăzi că piaţa imobiliară suferă o corecţie benefică după ce a avut discrepanţe foarte mari. Isărescu a opinat că noile norme de creditare pe care le pregăteşte BNR şi politica monetară nu au influenţat scăderea preţurilor. "Corecţia este legată de altceva. Piaţa imobiliară a fost emergentă, disproporţionată, cu zone care ajungeau până la 5.000 de euro pe metrul pătrat, iar acum are loc o omogenizare", a menţionat guvernatorul.

"Omogenizarea pieţei imobiliare este benefică şi ceea ce trebuie să ne dea de gândit sunt tocmai aceste fracturi. În zonele limitrofe ale Bucureştiului sunt zone cu 5.000 de euro metrul pătrat, iar la doi-trei kilometri de 100 de euro", a mai spus Isarescu.

Inflaţia anuală în iulie va depăşi 9% 
  
Rata anuală a inflaţiei va depăşi 9 - 9,1 la sută în iulie, pentru ca apoi să se înregistreze o revenire a acesteia, a declarat, astăzi, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

"Vom avea o gâlmă în iulie, de peste 9-9,1% şi apoi vom avea o revenire a inflaţiei", a afirmat Mugur Isărescu, citat de Agerpres, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.
           
Rata inflaţiei în luna iunie a fost de 0,28 la sută, iar inflaţia anuală (iunie 2007-iunie 2008) a urcat uşor la 8,61 la sută faţă de 8,46 la sută la nivelul lunii mai, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Ţinta de inflaţie a BNR în 2008 este de 3,8 la sută plus/minus un punct procentual, iar prognoza de inflaţie este de şase la sută.

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 08/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cathedral Plaza, pierderi de 8 milioane €
• ( 01/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiect rezidential care da banii inapoi
• ( 01/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitie imobiliara în Cluj sub patronajul ducesei de Kent
• ( 01/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata locuintelor noi de pe litoralul bulgaresc, in cadere libera
• ( 28/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa - mai ieftina la munte decat la mare
• ( 28/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Boomul imobiliar dispare din statistici
• ( 27/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Turnurile si proiectele mari fug in provincie
• ( 26/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata terenurilor bate pasul pe loc, iar preturile scad
• ( 25/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul a ajuns Budapesta la preturile caselor
• ( 22/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa cu cea mai mica intretinere vine si in Romania
• ( 22/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Israelienii anunta mii de locuinte noi în Pipera si in Buftea
• ( 19/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Paradox imobiliar montan: vanzari mai mici decat în 2007, preturi mai mari
• ( 18/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactii cu proprietati de peste patru miliarde de euro
• ( 12/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Plante depoluante pentru o locuinta curata
• ( 12/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele se vand si pe YouTube
• ( 12/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Sectoarele 3, 4 si 6 - cele mai afectate de criza imobiliara
• ( 12/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mai putin de 100.000 de euro pentru o casa in paradis
• ( 07/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza creste oferta de apartamente
• ( 06/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata constructiilor, in ascensiune
• ( 04/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Isarescu considera benefica ieftinirea caselor vechi
• ( 29/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Ultimii mohicani industriali se vand scump
• ( 28/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Noul credit loveste casele mici
• ( 25/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa de 50.000 de euro se construieste in jumatate de an
• ( 22/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii lipesc casa de locul de munca
• ( 21/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Lichidare la stocurile de apartamente
• ( 15/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Arad: Boom imobiliar printre fostele sere
• ( 15/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Saracii vor o casa mai mult decat bogatii
• ( 14/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Craiovenii investesc in imobiliare la Calafat
• ( 10/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Vom avea o vara cu credite mici
• ( 09/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit cu pana la 6% in iunie
Pagina 15 / 43
<<<11121314151617181920>>>