Semne de criza imobiliara: mai putine tranzactii, mai putine investitii02/06/2008 

Numărul tranzacţiilor cu locuinţe a scăzut, iar investitorii se arată mult mai reticenţi atunci când vine vorba de a băga bani în real estate-ul autohton.

În ultimele luni s-au realizat mai puţine tranzacţii cu locuinţe, atât pe segmentul locuinţelor vechi, cât şi pe cel al imobilelor noi. Chiar dacă analiştii spun că piaţa se va redresa, faptul că această tendinţă persistă de câteva luni arată fie că posibilii clienţi nu au încredere într-o astfel de investiţie, fie că preţurile au urcat atât de mult încât cererea solvabilă este mică. Conform analiştilor imobiliari, s-au anunţat mai puţine proiecte noi decât anul trecut.

Primele semne de slăbiciune le-a dat piaţa apartamentelor vechi. Încă de anul trecut s-a sesizat o diminuare a cererii. Astfel, conform unui studiu realizat de Colliers, în anul 2006 s-au vândut 17.780 de apartamente vechi, în vreme ce în 2007 s-au înregistrat mai puţin cu peste 1.000 de tranzacţii pe acest segment: 16.700.

Oferta a crescut considerabil, astfel că la ora actuală cumpărătorii au de unde alege şi îşi permit să negocieze un preţ mai bun.

„Dacă facem totalul apartamentelor vechi scoase la vânzare în fiecare an, aflăm că numărul acestora a crescut de trei ori în 2008 faţă de 2004. Astfel, s-a ajuns ca în acest an să fie înregistrate 14.469 de apartamente scoase spre vânzare“, a spus Matei Maloş, general manager al site-ului magazinuldecase.ro. Acesta consideră că cererea solvabilă este pe cale să se epuizeze şi că este posibil ca preţul de tranzacţionare la apartamentele din cartiere vechi, gen Drumul Taberei sau Militari, să scadă. „Spre sfârşitul verii, începutul toamnei, se poate ca preţul de tranzacţionare să fie mai mic cu 15-20% faţă de preţul de strigare. După aceasta se poate ca diferenţa de preţ să se regăsească direct în anunţurile de vânzare“, susţine Matei Maloş.

Nici apartamentele noi nu mai sunt aşa de atractive. „Numărul tranzacţiilor cu locuinţe noi a scăzut cu 30-50%“, spune Ilinca Păun, directorul departamentului rezidenţial al Colliers International. În ultimul trimestru al anului trecut s-au vândut în Capitală 2.600 de locuinţe noi, în vreme ce în primul trimestru din acest an s-au vândut 2.000 de unităţi rezidenţiale. În aprilie şi mai s-au comercializat alte 500 de locuinţe, susţin specialiştii Colliers. Şi numărul proiectelor lansate în acest an este mult mai mic, comparativ cu cel al ansamblurilor anunţate anul trecut. „Este o scădere provocată de zvonuri despre căderea pieţei, dar şi de confuzia privind acordarea creditelor ipotecare“, a mai spus Ilinca Păun. Aceasta mai spune că piaţa îşi va reveni în acest an.

Numărul proiectelor lansate în acest an este mult mai mic, comparativ cu cel al ansamblurilor anunţate anul trecut. Pentru investitori o problemă o constituie preţurile terenurilor. „Dezvoltatorii noi care vor să intre pe piaţa românească îşi vor amâna investiţiile, pentru că terenul este prea scump, iar accesul la finanţare este mai dificil, iar cei deja prezenţi în România şi care au deja terenurile au dificultăţi cu sursele de finanţare. Acest lucru se va simţi în prima jumătate a anului viitor, când oferta de locuinţe noi livrate pe piaţă va fi mai mică decât în aceeaşi perioadă a acestui an“, a mai spus Ilinca Păun.

Analiştii imobiliari spun că redresarea pieţei imobiliare stă la mâna bancherilor. „Există un blocaj, dar preţurile nu au scăzut sensibil. Se poate vorbi despre o stabilizare a preţurilor. Cererea există în continuare şi nu cred că a fost atinsă de nivelul ofertei. Nu există cerere solvabilă. E importantă atitudinea băncilor care sunt reticente la acordarea creditelor imobiliare. O relaxare a condiţiilor de creditare este singura măsură care ar putea îmbunătăţi activitatea imobiliară. Ca şi în SUA, şi în România ar fi nevoie de o relansare a creditului ipotecar“, spune Liviu Ureche, Certified International Properties Specialist.

Valentin Baesu, Nicu Stan

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul ridicat al terenurilor sperie investitorii imobiliari
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele vechi din Ilfov, mai ieftine cu 20% decat cele din Bucuresti
• ( 12/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai ieftin teren pentru vila la munte: 30 euro/mp
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Office Expo – un concept nou in Romania
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa in Corfu la pretul unui apartament in Militari
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Decoreaza-ti locuinta in tonuri de vara
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Se vand cele mai scumpe vile din Capitala
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romaero schimba terenuri cu ANL
• ( 09/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai scumpe vile de vanzare in Capitala
• ( 04/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Peste 8.000 de apartamente in locul fabricilor comuniste
• ( 04/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cluj: A doua vanzare a Continentalului
• ( 03/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi vin cu discount, masina sau mobila
• ( 03/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Chirii mai scumpe pentru birouri
• ( 02/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Semne de criza imobiliara: mai putine tranzactii, mai putine investitii
• ( 02/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: De ce platim mai mult pe case
• ( 01/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartier de 6.000 de locuinte
• ( 29/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarile de apartamente noi au scazut cu peste 30%
• ( 29/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall si cladire de birouri de 113 milioane de euro
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Patriciu isi face oras de 300 de milioane de euro
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Baneasa va fi dominata de turnul lui Patriciu: 110,7 metri
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Rovere Mobili trece la imobiliare
• ( 26/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Deutsche Bank baga 340 de milioane de euro in imobiliarele din Romania
• ( 26/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul de vacanta la munte, mai rentabil decat vila
• ( 24/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Deutsche Bank baga 340 de milioane de euro in imobiliarele din Romania
• ( 22/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Despagubiri pentru fostii proprietari
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Metrul patrat de apartament nou se va scumpi cu pana la 30%
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditul punte: schimbi proprietatea veche cu una noua
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat te costa sa-ti asiguri locuinta
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Scade pretul terenurilor in Bucuresti
• ( 20/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii au majorat cu 50% pretul locuintelor din estul Ungariei
Pagina 17 / 43
<<<11121314151617181920>>>