Scade pretul terenurilor in Bucuresti21/05/2008 

Piaţa imobiliară dă înapoi pe toate segmentele. În perioada următoare, se vor reduce chiriile la birouri, în special în Pipera, iar scumpirea locuinţelor noi va fi încetinită.

Preţurile terenurilor din unele zone ale Capitalei au scăzut cu până la 20% de la începutul acestui an, au declarat reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko.

Potrivit acestora, 2008 va fi primul an în care tarifele pe metrul pătrat vor rămâne constante, dacă nu vor scădea.

Previziunile pieţei imobiliare indică, pentru perioada următoare, scăderi pe toată linia: ritmul de scumpire a apartamentelor noi se va diminua, iar chiriile pentru spaţiile de birouri, în special cele din Pipera, vor fi mai mici, datorită numărului mare de construcţii ce vor fi finalizate.

Se anunţă scumpiri „modeste“


„Pentru prima dată în ultimii ani, în 2008 am asistat la o stagnare şi chiar o scădere a preţurilor pe anumite zone. Terenuri care erau scoase la vânzare la sfârşitul anului trecut, în 2008 au înregistrat scăderi ale preţului, în medie cu 15% şi chiar mai mult“, a declarat managerul Departamentului de evaluare al companiei de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko, Adrian Nicolescu.

Acest lucru se previziona încă din 2006 şi 2007, când speculanţii au început să solicite preţuri din ce în ce mai mari, ajungând la un nivel pe care dezvoltatorii nu mai voiau să-l achite.

Cele mai scumpe terenuri sunt în zona Primăverii - 5.000 euro/mp, urmată de Piaţa Victoriei- Piaţa Romană, cu 4.000 euro/ mp, apoi Herăstrău şi Cotroceni cu 3.500 euro/mp.

La nivelul maxim pe care poate să-l suporte piaţa au ajuns şi locuinţele din noile ansambluri rezidenţiale. Preţul acestora va mai creşte, spun specialiştii, dar mai puţin, din cauza scumpirii terenurilor, a utilităţilor, materialelor de construcţii şi forţei de muncă. „Anul trecut, preţurile locuinţelor noi au crescut în medie cu 25%- 40%. În 2008, maximum de majorare va fi de 15%“, se arată în raportul de piaţă eliberat de CBRE Eurisko.

Scădere cu 12-13 euro/mp


Şi chiriile pentru spaţiile de birouri sunt în scădere, dar trendul se va contura în special în 2010, când vor fi finalizate mai multe imobile. Anul 2007 a adus pe piaţă 225.000 mp de spaţii noi, majoritatea în zona de nord.

În construcţie sunt însă multe proiecte, numai cele din Pipera totalizând 340.000 mp.

În consecinţă, aici va fi şi cea mai mare scă- dere, de până la 12-13 euro/metrul pătrat. Până atunci însă, potrivit specialiştilor, nivelul chiriilor va rămâne constant.

LOCUINŢELE ROMÅNEŞTI

Şi mici, şi greu de achiziţionat


Românii locuiesc în condiţii aflate mult sub media europeană, arată datele publicate de Raiffeisen Banca pentru Locuinţe. Astfel, suprafaţa locuibilă pe cap de locuitor este, în România, sub 20 mp, în timp ce media din UE este de 36 mp. Asta, în condiţiile în care gospodăriile noastre sunt mai mari: media este de aproape trei persoane, faţă de 2,4 persoane în alte state din Uniunea Europeană. Dacă la noi suprafaţa medie utilă este de 37,4 mp, în UE este mai mult decât dublu - 87 mp. Chiar dacă nu au condiţii aşa bune şi plătesc pentru asta, în medie, peste 20 de ani, românii sunt destul de disciplinaţi atunci când contractează credite ipotecare. „Rata restanţelor este sub 0,01%, ceea ce e bine. Circa 95% din aceste finanţări sunt acordate persoanelor fizice“, afirmă Ion Drăgulin, şeful direcţiei de stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR). Bucureştiul şi judeţul Ilfov conduc în topul creditelor ipotecare, cu peste 12.000 de credite, la o valoare medie ce depăşeşte 70.000 de euro/persoană.

Teodora Trandafir

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul ridicat al terenurilor sperie investitorii imobiliari
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele vechi din Ilfov, mai ieftine cu 20% decat cele din Bucuresti
• ( 12/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai ieftin teren pentru vila la munte: 30 euro/mp
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Office Expo – un concept nou in Romania
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa in Corfu la pretul unui apartament in Militari
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Decoreaza-ti locuinta in tonuri de vara
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Se vand cele mai scumpe vile din Capitala
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romaero schimba terenuri cu ANL
• ( 09/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai scumpe vile de vanzare in Capitala
• ( 04/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Peste 8.000 de apartamente in locul fabricilor comuniste
• ( 04/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cluj: A doua vanzare a Continentalului
• ( 03/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi vin cu discount, masina sau mobila
• ( 03/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Chirii mai scumpe pentru birouri
• ( 02/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Semne de criza imobiliara: mai putine tranzactii, mai putine investitii
• ( 02/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: De ce platim mai mult pe case
• ( 01/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartier de 6.000 de locuinte
• ( 29/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Vanzarile de apartamente noi au scazut cu peste 30%
• ( 29/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall si cladire de birouri de 113 milioane de euro
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Patriciu isi face oras de 300 de milioane de euro
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Baneasa va fi dominata de turnul lui Patriciu: 110,7 metri
• ( 28/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Rovere Mobili trece la imobiliare
• ( 26/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Deutsche Bank baga 340 de milioane de euro in imobiliarele din Romania
• ( 26/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul de vacanta la munte, mai rentabil decat vila
• ( 24/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Deutsche Bank baga 340 de milioane de euro in imobiliarele din Romania
• ( 22/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Despagubiri pentru fostii proprietari
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Metrul patrat de apartament nou se va scumpi cu pana la 30%
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditul punte: schimbi proprietatea veche cu una noua
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat te costa sa-ti asiguri locuinta
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Scade pretul terenurilor in Bucuresti
• ( 20/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii au majorat cu 50% pretul locuintelor din estul Ungariei
Pagina 17 / 43
<<<11121314151617181920>>>