Atrium Centers contruieste inca un mall la Cluj12/05/2008 

Investiţia în centrul comercial din Cluj-Napoca va fi de 85 de milioane de euro.

Dezvoltatorul Atrium Centers din Ungaria, parte a grupului britanic Dawnay Day, a anunţat că a început lucrările de construcţie a unui centru comercial la Cluj-Napoca. Acesta va fi finalizat în al doilea semestru al anului viitor, iar costurile totale se vor ridica la 85 de milioane de euro. „Atrium Centers va introduce retaileri internaţionali importanţi care nu sunt prezenţi pe piaţa locală“, a spus Adina Călinescu, country manager al companiei, conform MEDIAFAX.

Centrul comercial Atrium Center Cluj este al doilea mall la care compania a demarat lucrările de construcţii, după cel din Arad, unde lucrările au început la sfârşitul lunii martie.

Dezvoltatorul intenţionează să mai construiască alte două centre comerciale, la Baia Mare şi la Satu Mare, pentru cele patru proiecte compania alocând fonduri de 300 de milioane de euro. Grupul britanic Dawnay Day are activităţi în domeniul investiţiilor imobiliare şi a dezvoltat proiecte în Germania, Cehia, Polonia, Ungaria, Ucraina, India şi în ţările baltice.

Valentin Baesu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 20/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: BCR Banca pentru Locuinte testeaza piata
• ( 19/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte noi apar in provincie
• ( 19/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartierul Colentina se va imbogati cu inca 144 de apartamente noi
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Tranzactiile imobiliare trec prin agentii
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Olt: Incepe construirea primelor locuinte ANL
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte noi apar in provincie
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Litoralul aduce un profit imobiliar mai mare decat muntele
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Tariceanu cere ordine în constructiile de la malul marii
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Atrium Centers contruieste inca un mall la Cluj
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiectul Dracula Park a ajuns o afacere imobiliara si bursiera
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Licitatie pentru terenuri
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte pana în 2011
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: In ultimii cinci ani, preturile caselor si terenurilor au crescut cu 600%
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la inchiriat terenurile de pe malul Canalului Dunare-Marea Neagra
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall de 60 de milioane de euro
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul nou la rosu este mai ieftin cu pana la 40%
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 5.300 de locuinte in locul Laromet
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Avansul reduce chiria cu pana la 15%
• ( 05/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat costa sa fii bucurestean
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Case americane de 30 milioane euro
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Megaproiect imobiliar spaniol aproape de Bucuresti
• ( 29/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Speculatorii de terenuri parasesc nordul pentru sud si est
• ( 21/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Israelienii din imobiliare se tem de criza
• ( 21/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Israelienii investesc in imobiliare
• ( 18/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: CFR SA va reduce pretul terenurilor din Capitala scoase la licitatie
• ( 17/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Cat de scumpe sunt locuintele
• ( 17/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Capitala, rai imobiliar. Valoarea medie a creditelor ipotecare contractate in Bucuresti, dubla fata de provincie
• ( 17/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL vinde 70 de locuinte in Galati, prin credite ipotecare
• ( 17/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Isarescu vorbeste despre piata imobiliara
• ( 16/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul creditelor ipotecare
Pagina 18 / 43
<<<11121314151617181920>>>