Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS23/02/2011 
Casele şi apartamentele din România s-au ieftinit, în medie, cu 9,6%, în al treilea trimestru din 2010, comparativ cu anul 2009, potrivit indicelui imobiliar elaborat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Este cea mai mare scădere de preţuri de anul trecut, după ce în primul trimestru ieftinirea a fost de 4,34%, urmată de 5,58% în perioada aprilie-iunie 2010.

Cele mai mari scăderi de preţuri le-au înregistrat casele din oraşele ţării. Acestea s-au ieftinit în medie cu 12,04%, conform indicilor preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, publicat de INS.

Casele de la sate s-au vândut la preţuri în scădere cu 10,88%, în al treilea trimestru din 2010, comparativ cu anul precedent.
În medie, la nivelul întregii ţări, casele s-au ieftinit cu 11,63%, în perioada de referinţă.

Preţurile apartamentelor din Capitală scad mai abrupt

În ceea ce priveşte apartamentele, scăderile de preţuri au fost mai accentuate în Bucureşti decât în restul ţării.

Dacă în Capitală apartamentele s-au ieftinit cu 9,48%, în restul ţării preţurile au căzut cu 9,1%.

În medie, în România locuinţele de la blocuri au cunoscut o scădere de preţuri de 9,28%.

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a declarat, într-un interviu acordat EVZ, că preţurile au ajuns la minim şi i-a sfătuit pe cei care au bani deoparte şi aşteaptă un moment prielnic să-şi cumpere o locuinţă în această perioadă.

Un indice nou

INS a publicat pentru prima dată indicele imobiliar în vara lui 2010, după ce a început să colecteze de la notari datele privind tranzacţiile efectuate pe parcursul anului 2009.

Indicele măsoară evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, fără să dea însă preţuri pe suprafeţele locuinţelor.

Indicele este calculat şi publicat trimestrial şi prezintă valori separate pentru Bucureşti şi restul ţării în cazul apartamentelor şi pentru oraşe şi sate în cazul caselor.
Ana Bâtcă
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Incepe constructia unui nou mall in Bucuresti
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum arata o vila de 63 de milioane de dolari
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Viata la bloc, in apartamente de milioane de euro
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Boc: Peste 4.000 de locuinte au fost cumparate prin programul Prima Casa 4
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum mi-am luat prima casa prin programul guvernului
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Guvernul schimba sistemul de impozitare a caselor
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Anuntul de vanzare sau inchiriere a unei case va include obligatoriu date din certificatul energetic
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cine scoate America din criza imobiliara
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Ce fel de locuinte vor bucurestenii
• ( 14/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii isi doresc sa fie proprietari decat chiriasi
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartierele cele mai cautate pe piata imobiliara din Bucuresti
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat costa sa-ti depozitezi lucrurile de care nu ai nevoie
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Immofinanz vrea sa investeasca 260 de milioane euro in proiecte imobiliare din Romania
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: De la ce banci vei putea lua credite prin "Prima casa 4"
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata vila de 100 de milioane de euro, cea mai scumpa casa din SUA
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima casa" mai mare pentru tinerii cu garsoniere
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Primul serviciu de consultanta imobiliara exclusiv pentru cumparatori
• ( 23/03/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Ce preturi au terenurile din jurul Capitalei
• ( 22/03/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii de locuinte incep sa vanda si in rate
• ( 22/03/2011 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima casa" s-ar putea incheia in doua luni
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Ansamblul Planorama are sanse de salvare
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Raport SAR: Preturile la imobiliare ar putea creste cu 0,3% in 2011
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Unde si la ce preturi gasesti locuinte ieftine in Europa
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa o locuinta in Oltenia
• ( 28/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe locul 1 in UE la case fara toalete in interior
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Discounturi la apartamente pentru corporatisti
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum pot construi pe un teren extravilan?
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum arata oferta rezidentiala in marile orase din tara
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul, pe pozitia 43 in topul celor mai scumpe locatii de birouri din lume
Pagina 3 / 81
<<<12345678910>>>