Bucurestenii nu mai vor locuinte spatioase23/09/2010 

Preferinţele bucureştenilor pentru locuinţe s-a schimbat. Dacă în urmă cu un an peste 60% din cei care doreau să achiziţioneze o casă preferau suprafeţe mai mari de 90, 100 şi 120 mp, anul acesta numărul lor a săzut la aproximativ 4%, potrivit unui sondaj realizat de dezvoltatorul Impact D&C.

"Adâncirea crizei economice a determinat schimbarea radicală a preferinţelor bucureştenilor în materie de spaţii de locuire. Nu se mai caută apartamentele foarte mari, de sute de mp, ci cele de 40-60 mp, după modelul vest-european", se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, în prezent, aproape 74% din cei care sunt în căutarea unei locuinţe se orientează spre cele care au suprafeţe cât mai mici, de 40 – 60 mp şi pun un accent mai mare pe designul interior şi folosirea la maximum a volumelor interioare.

De asemenea, peste 80% dintre aceştia spun că opţiunea lor pentru locuinţe mai mici se datorează resurselor financiare: o locuinţă mai mică presupune costuri de amenajare şi întreţinere mai mici. Rezultatele au fost obţinute în urma sondării permanente a preferinţelor celor peste 30.000 de posibili beneficiari înregistrati în baza de date a companiei.

Specialiştii companiei spun că acestă tendinţă se manifestă de 10 – 15 ani în 15 state membre ale Uniunii Europene. Astfel, britanicul are o locuinţă cu o suprafata medie de 76 mp (şi 4,8 camere), italianul de 81,5 mp (3,8 camere), suedezul de 83 mp (repartizaţi în 4 camere), iar austriacul de 96 mp (3,7 camere), potrivit statisticilor europene. "Pornind de la aceste date rezultă că dimensiunile optime pentru spaţiile de locuit de inspiraţie occidentală sunt de 34 mp la o garsonieră, 56 mp la două camere, 67 mp la trei camere şi 78 mp la petru camere", se mai arată în comunicat.

Impact Developer & Contractor SA, înfiinţată în 1991 prin subscripţie publică, este cotată la Bursa de Valori Bucureşti. Compania - care a introdus conceptul de "ansamblu rezidenţial" în Romania, a dezvoltat până acum 16 zone rezidenţiale pentru mai mult de 2.000 de familii ce locuiesc în case şi apartamente în cinci oraşe ale ţării. Portofoliul este completat cu 25.000 de mp de spaţii de birouri şi comerciale, precum şi de servicii de administrare complexe.

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 24/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele din Bucuresti de sub 100.000 euro, cel mai des scoase la vanzare
• ( 23/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii nu mai vor locuinte spatioase
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: B-dul Magheru ocupa locul 47 in topul celor mai scumpe artere comerciale din lume
• ( 22/09/2010 ) CONSTRUCTII: Arhitectura in stil victorian
• ( 22/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Cissus, vita de apartament
• ( 22/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Pot beneficia de credite prin programul Prima Casa 2 si cei care au avut locuinte
• ( 16/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi sunt mai scumpe la dezvoltatori
• ( 16/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Transformare completa cu 15.000 de euro
• ( 16/09/2010 ) CONSTRUCTII: Legi pentru noua fata a oraselor sufocate de reclame si fatade degradate
• ( 16/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Craitele, plante multicolore
• ( 16/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Exproprierea aduce pierderea imediata a dreptului de proprietate
• ( 14/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai scump apartament din lume: 241 de milioane de euro
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima toamna cu chirii mici
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Romania, in topul statelor cu cele mai mari spatii comerciale noi
• ( 07/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Centrul istoric al Capitalei, singura zona unde cresc chiriile
• ( 06/09/2010 ) CONSTRUCTII: Timisoara are cele mai ieftine apartamente
• ( 06/09/2010 ) CONSTRUCTII: Casa de tip "Lego" o ridici in doua zile
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul are anual un profit de peste 20 de milioane de euro de pe urma cadastrului
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Trei avocati din Baroul Bucuresti, implicati in fraude imobiliare
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Statul a platit 90 milioane lei ca despagubiri fostilor proprietari
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Studentii pot inchiria garsoniere si apartamente cu 100-150 de euro in Capitala
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: DTZ: Romania si Ungaria, singurele piete imobiliare neatractive pentru investitori
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Vezi cat mai valoreaza locuinta ta
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii reduc cu 10% preturile orientative ale proprietatilor imobiliare din Bucuresti
• ( 01/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Amenajari moderne
• ( 01/09/2010 ) CONSTRUCTII: Sectorul constructiilor ramane in recesiune
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: New York Times: Imobiliarele nu vor mai fi niciodata ce au fost
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL vinde locuinte pentru tineri, la preturi mai mari decat cele de pe piata
Pagina 6 / 81
<<<12345678910>>>