Indice imobiliar separat in Capitala fata de restul tarii04/06/2010 

Institutul Naţional de Statistică va publica, pentru prima dată, la sfârşitul acestei luni, indexul promis încă din anul 2008, care va fi diferit pentru case şi apartamente.

Românii vor şti exact cum evoluează preţurile caselor şi ale apartamentelor chiar începând cu sfârşitul acestei luni. Atunci, Institutul Naţional de Statistică (INS) va publica pentru prima dată mult aşteptatul indice imobiliar, promis încă din 2008. Va fi dat publicităţii „un indice pentru trimestrul I din 2010 faţă de media anului 2009”, spune, pentru EVZ, Cristiana Mali, directorul Direcţiei de statistică a preţurilor bunurilor de consum şi a serviciilor din cadrul INS.


Indicele va fi calculat şi publicat trimestrial. Atenţie însă, nu vă aşteptaţi să vedeţi un catalog de preţuri. Indicele imobiliar va fi un fel de „inflaţie a pieţei imobiliare” care va arăta doar cât de puternică este tendinţa preţurilor locuinţelor de a creşte sau a scădea.

De altfel, şeful instituţiei, Vergil Voineagu, nu exclude ca, în timp, INS să publice şi o statistică a preţurilor imobiliare, însă numai după perfecţionarea metodologiei şi stabilizarea pieţei.

Cum va arăta noul index


În cazul caselor, va fi câte un indice separat pentru mediul urban şi pentru mediul rural. Pentru apartamente se va face distincţia între Bucureşti şi restul ţării, ne-au declarat reprezentanţii Statisticii. De ce se calculează indici diferiţi pentru case şi apartamente? Deoarece sunt luate în calcul diferite caracteristici care determină scorurile în cazul celor două forme de locuinţe.

„Pentru case, caracteristicile care influenţează evoluţia preţului sunt zona, suprafaţa, materialul de construcţie, cât de veche sau de nouă e, dacă are curte sau nu, cât de mare este şi dacă are sau nu garaj. La apartamente este vorba de anul construcţiei, din ce materiale e făcut, în ce tip de bloc e situat, la ce etaj”, explică Cristiana Mali.

Nu va influenţa piaţa


Reprezentanţii companiilor imobiliare spun că noul indice pe care îl va publica INS va fi benefic pentru piaţă, însă nu o va influenţa decât în măsura în care va reuşi să contureze o tendinţă a preţurilor. „Indicele imobiliar ar putea influenţa piaţa dacă se va constata că descrie un trend crescător sau descrescător timp de două, trei, patru sau cinci ori la rând”, susţine Valentin Ilie, directorul executiv al companiei imobiliare Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Potrivit acestuia, preţurile încep să fie influenţate atunci când cineva declară estimări privind evoluţia viitoare a pieţei imobiliare. La rândul său, Ion Cătuţoiu, managing partner la compania Real Time, se declară un susţinător al necesităţii unui index imobiliar elaborat de INS. „Este foarte bine că o organizaţie independentă precum Institutul Naţional de Statistică calculează un indice în urma centralizării datelor tranzacţiilor reale. Va fi un reper pentru toată piaţa imobiliară, însă în cea mai mare măsură pentru dezvoltatori şi pentru cumpărători”, a declarat Cătuţoiu, pentru EVZ.

Conform lui, indicele va stabili un „moment zero” la care ne vom raporta în evoluţia ulterioară a preţurilor locuinţelor. Reprezentantul Real Time spune că acest indice realizat independent şi profesionist va elimina „comunicatele cu indici referitori la piaţa imobiliară care sunt publicate cu scopul să facă PR companiilor care îi elaborează”.

În prezent, două companii calculează şi comunică un indice al locuinţelor. Compania Colliers realizează indicii BREI pentru locuinţe noi şi vechi, dar numai pentru zona Capitalei. De anul trecut şi site-ul imobiliare.ro publică un indice imobiliar atât la nivel naţional, cât şi pentru fiecare mare oraş. Însă indexul imobiliare.ro este calculat în funcţie de ofertele de vânzare şi nu de preţul de tranzacţionare.

"Indicele imobiliar calculat de Institutul de Statistică va fi un reper pentru toată piaţa imobiliară, însă în cea mai mare măsură pentru dezvoltatori şi cumpărători.“
ION CĂTUŢOIU, manager Real Time

PRECAUT

Datele aberante, excluse din calcul


După ce ani la rând am fost martori ai multor dispute privind cât de reale sunt preţurile locuinţelor scoase la vânzare, ne întrebăm cât de credibil va fi noul indicator publicat de INS. Reprezentanţii instituţiei ne-au prezentat modul în care se va calcula indexul. În primul rând, de la începutul anului trecut, notarii din întreaga ţară transmit către Statistică informaţiile despre tranzacţiile imobiliare înregistrate de ei.

În acest fel, indicatorul se calculează pe baza sumelor declarate oficial în faţa notarilor publici şi autentificate de ei. Însă nu toate tranzacţiile sunt folosite la calcul. Statisticienii elimină din start vânzările la preţuri „anormale, aberante ori prea mici, ori prea mari, care nu sunt relevante”, cum ar fi cele generate de tranzacţiile între rude, spun ei.

„Ca tehnică statistică, suntem obligaţi profesional prin algoritmi speciali să eliminăm datele extreme sau aberante şi să ne rămână volumul cu datele reprezentative, comune, stabile şi permanente”, susţine Vergil Voineagu. La elaborarea acestui indice, repretentanţii INS lucrează cu cei ai BNR şi cu notarii publici.

Modelul de calcul al indexului a fost preluat de la Biroul european de statistică Eurostat şi, spun oficialii INS, „nu este bătut în cuie şi poate fi adaptat în funcţie de specificul fiecărei ţări”. Asta nu înseamnă însă că datele din diferite ţări se pot compara. „Într-un astfel de indice se evidenţiază care sunt tendinţele pe o piaţă imobiliară din interiorul unei ţări. Din acest motiv, comparabilitatea nu poate fi realizată între ţări”, explică şeful institutului.

Ana Bâtcă

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 04/04/2022 ) STIRI IMOBILIARE: De ce Pot Aparea Fluctuatii Mari la Pretul Apartamentelor de Vanzare din Craiova?
• ( 28/03/2022 ) STIRI IMOBILIARE: Ce Poate Creste Numarul de Cereri pentru Casele de Vanzare din Craiova?
• ( 15/12/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Care Sunt Cele Mai Cautate Terenuri De Vanzare De Catre Investitori?
• ( 07/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Depista Si Evita Anunturile Dubioase Pentru Inchirieri Garsoniere?
• ( 02/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Arata Anunturile Imobiliare Adaptate La Situatia Actuala
• ( 23/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Cele Mai Des Cautate Imbunatatiri De Catre Clienti La Apartamente De Inchiriat?
• ( 16/11/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Functioneaza Anunturile Imobiliare Craiova?
• ( 09/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Evolutia Preturilor Imobiliare Craiova Si Trenduri Post Pandemie
• ( 02/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Riscurile La Care Se Expun Cei Care Ofera Garsoniere De Inchiriat?
• ( 26/10/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Interpreta Anunturile Imobiliare
• ( 19/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce Ar Trebui Sa Verifice Oricine Cauta Garsoniere De Vanzare?
• ( 12/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum se Poate Creste Valoarea Unui Imobil de Vanzare
• ( 05/10/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: De Ce Trebuie Tinut Cont Atunci Cand Se Cauta Case De Vanzare La Tara?
• ( 28/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce Trebuie Sa Stie Oricine Cauta Apartamente De Vanzare
• ( 21/09/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum va Evolua Piata Imobiliara in Craiova in 2020
• ( 14/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Se Negociaza O Chirie
• ( 07/09/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Ar Trebui Sa Arate Anunturile Imobiliare Pentru A Gasi Un Client Cat Mai Repede?
• ( 17/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum Se Poate Construi Un Portofoliu Puternic?
• ( 12/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa iti generezi venituri pasive
• ( 06/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturi Pentru Alegerea Unei Agentii Imobiliare
• ( 04/08/2020 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumpararea Sau Inchirierea - Care Este Cea Mai Buna Varianta In Cazul Garsonierelor?
• ( 13/01/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Anul 2019 a fost anul cu cele mai multe constructii de blocuri noi in Craiova
• ( 31/10/2019 ) STIRI IMOBILIARE: Craiovaimobiliare.ro se reinventeaza Anunturile se posteaza GRATUIT
• ( 29/10/2019 ) AFACERI IMOBILIARE: De ce sa alegi Craiovaimobiliare.ro?
• ( 03/07/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Liviu Tudor, cel mai mare proprietar roman de birouri: Ca investitor trebuie sa fii in Romania dupa criza. Va fi enorm de construit
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Managerii estimeaza cresteri in toate sectoarele economice, pana in luna august
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Basescu: Sunt ingrijorat privind liberalizarea achizitiei de terenuri
• ( 02/07/2013 ) PROGNOZA METEO: VREMEA va fi predominant frumoasa. PROGNOZA METEO pentru miercuri si joi
• ( 26/06/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii Global City Business Park, ocupat 50%: Am fost penalizati pentru lipsa metroului
• ( 26/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)
Pagina 1 / 81
<<<12345678910>>>